A trecut exact o săptămână de când am anunţat #provocareagalileo, sau încercarea mea de a construi ceva pe baza unei plăci Arduino de tipul Intel Galileo.

Înarmat cu un minimum de cunoştinţe, o idee, uneltele şi componentele necesare punerii ei în practică şi mult entuziasm, eram sigur că voi reuşi să-mi duc planul la bun sfârşit în câteva zile. Dar se pare că a fost o idee bună să-mi impun o termen limită de două săptămâni.

Imaginează-ţi că alergi la un maraton şi vezi linia de sosire la câteva sute de metri în faţă. Eşti obosit, dar relaxat şi entuaziasmat pentru că ştii că nimic rău nu se mai poate întâmpla şi că orice ar fi, ai să rupi banda cu pieptul şi ai să primeşti ovaţiile publicului. Şi „bam!“. Deodată te trezeşti din reverie, cu orgoliul zdrobit de un perete imens ce pare insurmontabil, răsărit de nicăieri.

Cam asta am păţit eu. Ce s-a întâmplat? Acum câteva zile v-am arătat ce am de gând să construiesc şi ce paşi voi urma în acest proces. Negăsind un anumit tip de cip (ULN2003A), m-am consultat cu Emanuel Puşcalău, un prieten bun, bun la toate şi extraordinar la robotică, care mi-a recomdandat un înlocuitor (L293D).

Problema este că fiecare driver de circuit funcţionează într-un mod diferit. Practic fiecare picioruş îndeplineşte o altă funcţie, şi fiecare astfel de cip are alt rol. Ce înseamnă asta în cazul meu? Înseamnă că schema originală pusă la dispoziţie pe blogul Silicon Republic şi tot codul sursă sunt oarecum inutile.

Din fericire, mai am la dispoziţie încă o săptămână şi Emi s-a oferit să mă ajute şi să mă înveţe câte ceva despre electronică.

Puteţi urmări cum decurge #provocareagalileo şi pe blogul meu personal. #lifeofatechjournalist.

Majoritatea componentelor mi-au fost puse la dispoziţie de magazinul onlinerobofun.ro. Cei de la Robo Fun sunt foarte puternic implicaţi în comunitatea Arduino din R