Mi se pare şi îndreptăţită, dar şi utilă şi necesară pentru împrospătarea repertoriului teatral românesc curent, dorinţa tinerilor artişti, fie ei regizori sau actori, de a juca şi în altceva decât în Hamlet, Pescăruşul sau Nora. Adică în texte contemporane.
Lor, fie că se numesc Radu Afrim, Cristi Juncu, Vlad Massaci, Theodor Cristian Popescu, Florin Piersic jr. Radu Apostol şi enumerarea ar putea continua, li se datorează faptul că de mai bine de 15 ani încoace scena românească s-a reconectat la prezentul literaturii dramatice universale. Un prezent ce îi devenise preactic inaccesibil şi străin în ultimii zece ani ai regimului comunist, când, restricţiile valutare impuse de Nicolae Ceauşescu, au anulat orice achiziţie de text nou. Avantajaţi de faptul că sunt buni cunoscători de limbi străine, mai cu seamă de engleză, mulţi dintre aceşti tineri artişti nu au mai avut răbdare să le sară în ajutor traducătorii profesionişti, au citit textele în original şi au trecut ei înşişi la traducerea în limba română a celor ce le-au plăcut. Adesea cu rezultate notabile.
Aşa a făcut şi Corina Grigoraş, actriţă la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ. A citit, i-a plăcut şi a tradus piesa Tape, scrisă în 2009 de dramaturgul american Stephen Belber, devenită scenariu de film doi ani mai târziu. A montat-o la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ şi nu a făcut-o nici foarte rău, nici foarte bine ci doar conformist, după reguli şi nimic mai mult, un regizor încă tânăr (e născut în 1977) pe nume Răzvan Muraru, venit în teatru dinspre cinematografie, tentat, probabil, de alura cinematografică a textului.
Tape e un text american în stare pură în a cărui construcţie dramatică sunt lesne recognoscibile modele celebre de la Eugene O’ Neill până la Sam Shepard. Povestea urmează reţeta întâlnirii peste ani, în sordida cameră a lui Vince, a doi foşti colegi de liceu a
