Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Neamț Turism, pavată cu intenții bune

Publicat in Ceahlaul, marți 15 octombrie 2013 ·

Situația dezastruoasă de la Neamț Turism, societatea județeană care administrează stațiunea Negulești, a făcut și ea obiectul unor declarații ale președintelui CJ, Culiță Tărâță. El a anunțat că a solicitat informații financiare la zi despre societate: ”Neamț Turism are 183.000 de lei pierderi la 30 iunie 2013”. La o astfel de situație, în general nu mai stai la analize și discuții, ci cauți soluții. Șeful CJ a arătat că s-au făcut niște eforturi în acest sens și până acum: ”Am propus și sper să găsim soluții pentru a face ceva și aici, că ar fi păcat. Acolo este mediul, este apa sărată… Se pot face multe. Am discutat despre un centru de îngrijiri paliative, de recuperare. Am dat sfoară-n țară, să găsim investitori. Să vedem dacă fondurile europene sunt accesibile. Dl. Harbuz, care este un profesionist în absorbția fondurilor europene, am discutat și cu el. Am dus acolo o delegație din China, era o doctoriță în acupunctură și a zis că aici climatul este mai favorabil ca la Durău. Activul e foarte bine conservat aici. Trăim cu speranța că putem să o punem pe roate. Am discutat cu medici de la Spital pentru un centru de îngrijiri. E foarte clar însă că acum nu avem bani. N-avem 5 bani la fondul de rezervă al județului. Și nu-i că ar fi Neamțul văduvit sau ceva, este o situație generală în toată țara”. (D.O.) Situația dezastruoasă de la Neamț Turism, societatea județeană care administrează stațiunea Negulești, a făcut și ea obiectul unor declarații ale președintelui CJ, Culiță Tărâță. El a anunțat că a solicitat informații financiare la zi despre societate: ”Neamț Turism are 183.000 de lei pierderi la 30 iunie 2013”. La o astfel de situație, în general nu mai stai la analize și discuții, ci cauți soluții. Șeful CJ a arătat că s-au făcut niște eforturi în acest sens și până acum: ”Am propus și sper să găsim soluții pentru a face ceva și aici, că ar fi păcat. Acolo este m

Articolul in Ceahlaul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Coloana oficială care îl trasporta pe Viktor Orban implicată într-un accident rutier în Germania. Un poliţist a murit

Mediafax acum 9 ore
Un ofiţer de poliţie în vârstă de 61 de ani a murit luni, iar un altul a fost grav rănit în timpul unui accident rutier. Ei îl escortau pe prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, în urma deplasării sale pentru a urmări echipa naţională a Ungariei în

Vremea la Constanța, pentru 25 iunie 2024

Ziua Constanta acum 9 ore
Vremea la Constanța pentru 25 iunie 2024 aduce cu ea o temperatură de 27°C, fără precipitații, umiditate de 55% și vânt cu o viteză de 19 km/h. Perfect pentru a te bucura de o zi plină de soare și distracție la plajă! Se anunță un cer parțial înnora

Moment istoric pentru Uniunea Europeană. Încep negocierile oficiale de aderare pentru Republica Moldova si Ucraina

Ziare.com acum 20 minute
Uniunea Europeană începe oficial marţi, la Luxemburg, negocierile menite să permită Ucrainei şi Republicii Moldova membre cu drepturi depline ale UE.Negocierile de aderare dintre UE şi o ţară terţă au loc în cadrul unei conferinţe interguvernamental

„Nu ne mai ascundem că suntem români” – mesajul unui „român adevărat”, publicat de Edward Iordănescu

Mediafax acum 11 ore
Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României a publicat luni pe pagina sa de Facebook un mesaj al unui suporter. El a reprodus un mesaj venit de la un prieten de al său, nenominalizat, pe care îl numeşte „un prieten, un român adevărat, un na

Fostul preşedinte al BEI Werner Hoyer, cercetat pentru corupţie de Parchetul European condus de Codruţa Kovesi / Hoyer: Acuzaţiile împotriva mea sunt de-a dreptul absurde şi nefondate

News.ro acum 10 ore
Fostul preşedinte al Băncii Europene de Investiţii (BEI) Werner Hoyer este cercetat pentru corupţie şi abuz de influenţă, precum şi pentru deturnare de fonduri ale UE, acuzaţii despre care bărbatul de 72 de ani a spus că sunt absurde, transmite Reut

Alina Gorghiu, despre „sfaturile” ÎPS Teodosie: Derapaj inacceptabil

Mediafax acum 13 ore
„<Sfaturile> ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, date la un post de radio unei femei care se plângea că soţul o abuzează psihologic reprezintă o dovadă crasă de lipsă de respect şi de empatie pentru victimele violenţei de orice tip, dar mai ales

UPDATE - Un incendiu de vegetaţie a izbucnit pe A2 Bucureşti-Constanţa / Vizibilitate redusă / Traficul a fost oprit / Circulaţia feroviară este afectată - FOTO / VIDEO

News.ro acum 11 ore
Un incendiu de vegetaţie s-a manifestat în proximitatea autostrăzii A2 Bucureşti – Constanţa, la kilometrul 34, în zona localităţii Fundulea, judeţul Călăraşi. Din acest motiv, vizibilitatea a fost redusă, astfel că traficul rutier a fost oprit, fii

Poliţia germană a arestat doi bărbaţi care au încercat să şantajeze familia pilotului de Formula 1 Michael Schumacher

Mediafax acum 9 ore
Doi bărbaţi au fost reţinuţi după ce au fost acuzaţi că au încercat să şantajeze familia legendarului pilot de Formula 1 Michael Schumacher. Starul Formulei 1 nu a mai avut nicio apariţie publică de când a suferit o leziune cerebrală gravă într-un a

Ce spune Denis Drăguş despre o remiză de salon cu Slovacia: „Nu ne interesează discuţiile, noi pregătim meciul ca să câştigăm”

Mediafax acum 8 ore
Denis Drăguş, atacantul echipei naţionale de fotbal a României a prefaţat luni partida cu Slovacia de la Euro 2024, într-o conferinţă de presă organizată în cantonamentul tricolorilor. Întrebat despre zvonurile privind o remiză de salon cu Slovacia,

Rareș BOGDAN îl contrazice pe Mircea Coșea, în privința unei potențiale crize economice: „Dacă crește o singură taxă PNL pleacă de la guvernare”

Gandul acum 11 ore
Profesorul Mircea Coșea a comentat evoluția economică a României, din ultima perioadă, precizând că recenta creștere a veniturilor, implementată de actualul Guvern, va genera o criză acută în viitor. Rareș Bogdan promite, însă, că PNL va ieși de la

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/32°
mie.

20°/32°
joi

19°/32°
vin.

18°/33°
Iasi
acum

18°
mar.

17°/24°
mie.

16°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/30°
Constanta
acum

22°
mar.

21°/24°
mie.

20°/24°
joi

19°/24°
vin.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

18°/27°
mie.

17°/28°
joi

17°/27°
vin.

17°/27°
Timisoara
acum

19°
mar.

19°/33°
mie.

18°/33°
joi

18°/30°
vin.

18°/28°