Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce mai aşteaptă DNA ca să-l ia la cercetat pe Dan Diaconescu pentru şantaj în partid?

Publicat in Vox Publica, luni 14 octombrie 2013 ·

În ciuda anunţului său ritos şi tăios nu cred că partidul lui Dan Diaconescu îi va da în judecată pe parlamentarii care au fugit din PPDD. Asta fiindcă aşa-zisa convenţie a partidului cu parlamentarii care l-au părăsit n-are altă valoare în faţa legii decît că l-ar putea înfunda şi pe Diaconescu. El are nişte hîrtii semnate de parlamentarii partidului său, prin care aceştia se obligă să plătească partidului cîte două milioane de euro, dacă se mută la alt partid. Hîrtiile astea pot conta în eventualitatea în care Dan Diaconescu ar pune pe urmele parlamentarilor care l-au abandonat niscai recuperatori care fac servicii şi cămătarilor din lumea interlopă. Altfel însă Dănuţ, cum îi ziceau admiratorii, ar putea s-o încurce pentru tentativă de şantaj în formă continuată, chestie pentru care DNA ar fi trebuit să se autosesizeze încă de cînd Dan Diaconescu s-a lăudat că şi-a luat această măsură punitivă împotriva parlamentarilor dornici să-l părăsească. Dar să zicem că atunci cînd Diaconescu ne explica prin ce mijloace şi-a fidelizat parlamentarii, asta putea trece drept o declaraţie politică. Dar cînd aflăm şi din partea unora dintre semnatarii acestor hîrtii că aşa au stat lucrurile, ce mai aşteaptă DNA ca să-l invite la discuţii şi să-l trimită în judecată? Trebuie să se pronunţe mai întîi asupra acestui caz Traian Băsescu, cel care pare să-şi fi luat o jumătate de normă ca purtător de cuvînt al DNA? Sau, dacă Dănuţ şi-a anunţat candidatura la preşedinţie, trebuie lăsat să-şi vadă de treabă, conform aceluiaşi scenariu, că atîta timp cît îl ţinem în lanţ cu DNA, pentru poveştile cu şantajul, dinainte, procurorii trebuie să-l lase să zburde?

În ciuda anunţului său ritos şi tăios nu cred că partidul lui Dan Diaconescu îi va da în judecată pe parlamentarii care au fugit din PPDD. Asta fiindcă aşa-zisa convenţie a partidului cu parlamentarii c

Articolul in Vox Publica >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O vacă a ajuns pe Autostrada A3 şi a fost lovită de două maşini; un autoturism s-a răsturnat

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Poliţiei Prahova, accidentul rutier a avut loc în comuna Gherghiţa, pe Autostrada A3. Din primele informaţii, o bovină a ieşit pe carosabil, fiind acroşată de două autoturisme. Una dintre maşini s-a răsturnat pe plafon. La sosirea echipajel

Prognoza meteo pentru Constanța, vineri, 28 iunie 2024

Ziua Constanta acum 3 ore
Mâine, 28 iunie 2024, în municipiul Constanța, soarele strălucește intens, oferind condiții meteo ideale pentru activități în aer liber. Temperatura este de aproximativ 28°C (82°F), cu o umiditate relativ scăzută de 49%. Vântul suflă cu o viteză de

Scandal la Evaluarea Naţională: Subiectele la Matematică au fost făcute publice după o oră de la începerea examenului. De unde a plecat totul

Ziare.com acum 4 ore
Apariţia în spaţiul public a subiectelor probei de matematică a Evaluării Naţionale a dus la dechiderea joi, 27 iunie, de către Poliția din Gorj, a unui dosar de cercetare penală. Primele date arată că acestea au fost transmise de la un Centru de Ev

CNN: Opt lucruri de urmărit în dezbaterea dintre Biden şi Trump

News.ro acum o ora
Preşedintele Joe Biden şi predecesorul său, Donald Trump, se vor întâlni joi seară pentru prima dezbatere înaintea alegerilor prezidenţiale din 2024, un eveniment ce va consemna o premieră: este pentru prima oară când un preşedinte şi un fost preşed

Cinci persoane au murit după ce un tren Eurocity s-a ciocnit cu un autobuz în Slovacia. Principala cale ferată care leagă Bratislava de Budapesta este închisă

News.ro acum 4 ore
Cinci persoane au fost ucise şi cel puţin cinci sunt rănite după ce un tren şi un autobuz s-au ciocnit joi în Slovacia, relatează SkyNews. Accidentul s-a petrecut în oraşul Nove Zamky din sudul ţării, la aproape 100 de km est de capitala Bratislava,

Nicuşor Dan: Îmi doresc ca PNL să facă parte din majoritatea din Consiliul General / Primarul general va începe negocierile după ”o clarificare la nivel naţional a partidelor”

News.ro acum 3 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă, joi seară, că în viitorul mandat îşi doreşte ca PNL să facă parte din majoritatea care se va constitui în cadrul Consiiliului General. El a precizat că nu a început discuţiile cu partidele care au

Hotărârea de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe agenda şedinţei de Guvern de vineri

News.ro acum 3 ore
Guvernul a transmis, joi seară, agenda şedinţei de Guvern de vineri, iar proiectul de Hotărâre de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe ordinea de zi. PSD şi PNL nu s-au înţeles pe această temă şi s-au atacat reciproc

UPDATE Coliziune între un autocar cu 20 de călători și o mașină la Hârlești, Bacău. A fost activat planul roșu de intervenție. Cinci persoane rănite

Ziare.com acum 4 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău a activat, joi seara, 27 iunie, Planul Roşu de Intervenţie, ca urmare a coliziunii dintre un autocar şi un autoturism în localitatea Hârleşti. UPDATE 21.01 Cinci persoane, dintre care trei sunt in

Studentul care a încercat să-și incendieze profesorul, reținut 24 de ore. Cap de acuzare: tentativă de omor VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Studentul din Constanţa care şi-a incendiat profesorul, joi, 27 iunie, nemulţumit fiind de nota pe care acesta i-a dat-o la un examen, a fost reţinut pentru tentativă de omor. El va fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare prevent

Copil de un an mort după ce a fost lovit cu mașina de tatăl său. Bărbatul consumase băuturi alcoolice

Ziare.com acum 4 ore
Un copil de un an a murit, joi, 27 iunie, după ce a fost lovit de maşina condusă de tatăl său, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu. Potrivit sursei citate, accidentul a avut loc în curtea un

Vremea

București
acum

21°
vin.

17°/33°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

22°
vin.

19°/30°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
lun.

19°/35°
Constanta
acum

17°
vin.

17°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/30°
lun.

20°/32°
Timisoara
acum

21°
vin.

18°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/33°