Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Maşina furată - distrusă, el - internat în spitalul din Târgu Mureş şi cercetat de poliţişti din două judeţe

Publicat in Mesagerul de BN, marți 15 octombrie 2013 ·

-AA+A

Un bistriţean a intrat ca la el acasă într-o firmă din cartierul Viişoara, a pus mâna pe ce i-au picat ochii, iar apoi, pentru că ce i-a încăput în mână nu-i încăpea şi-n buzunar, s-a servit cu o maşină, lăsată în curtea firmei cu cheia în contact. Pare că i-au mers ca unse toate, a dat o raită şi până în judeţul vecin (chit că permisul de conducere i-a fost anulat), iar dacă nu s-ar fi răsturnat cu maşina, beţia nu s-ar fi încheiat la spitalul de urgenţă din Târgu Mureş.

Poliţia a fost anunţată luni dimineaţă despre furtul maşinii, produs în seara precedentă. „Tot cu ocazia cercetării, s-a stabilit faptul că dintr-o cafenea aparţinând aceleiaşi societăţi şi situată în aceeaşi curte au fost sustrase un televizor, un receiver şi telecomenzile aferente, care au fost găsite ulterior pe un teren în apropiere. Valoarea prejudiciului cauzat prin furt estimată de proprietar este de 11.500 euro”, potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud.

Ca suspect principal a fost identificat un bistriţean de 31 de ani, care, duminică seara (în jurul orei 22.00), ar fi pătruns în curtea firmei pe poarta neasigurată, apoi în cafenea, pe uşa, la fel, neasigurată, apoi în autoturism, de asemenea neasigurat, cu care s-a dus până în Reghin. „La întoarcere, pe raza localităţii Sântu, comuna Lunca, jud. Mureş, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, a pierdut controlul autoturismului, răsturnându-se în afara părţii carosabile. În urma accidentului, autoturismul a fost distrus în proporţie de 90%, iar şoferul a fost rănit, fiind transportat la Spitalul Judeţean Clinic de Urgenţă Tg. Mureş, unde a rămas internat”, precizează IPJ.

Poliţiştii din Reghin s-au sesizat din oficiu vizând infracţiunile de conducere a unui autovehicul de către o persoană care are permisul anulat, respectiv cu o alcoolemie peste limita legală (0,82 miligrame alcool/lit

Articolul in Mesagerul de BN >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Trafic feroviar afectat între staţiile Medgidia şi Mircea Vodă din cauza unui incendiu la vegetaţie / Opt trenuri, cu întârzieri

News.ro acum 8 ore
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA anunţă, vineri seară, că traficul feroviar este afectat din cauza unui incendiu la vegetaţie, care s-a extins până în zona căii ferate de pe intervalul Medgidia - Mircea Vodă. UPDATE: ”La ora 19:57 s-a repus s

Trei aeronave F-16 Fighting Falcon au fost achiziționate de România de la Regatul Norvegiei . Unde au ajuns aeronavele

Ziua Constanta acum 12 ore
Trei aeronave F-16 Fighting Falcon achiziționate de România de la Regatul Norvegiei au aterizat vineri, 28 iunie, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” de la Câmpia Turzii. Potrivit MApN, aeronavele F-16 Fighting Falcon vor intra în dotarea

Președintele SUA Joe Biden după dezbaterea cu Donald Trump: ”Nu vorbesc atât de uşor ca altădată, nu vorbesc cu atâta facilitate ca altădată"

Ziare.com acum 7 ore
"Nu vorbesc atât de uşor ca altădată, nu vorbesc cu atâta facilitate ca altădată, nu dezbat atât de bine ca altădată", a recunoscut Joe Biden vineri, 28 iunie, după o prestaţie slabă în faţa lui Donald Trump în timpul primei dezbateri între cei doi,

FRF, precizări privind achiziţia biletelor pentru meciul România – Olanda

Mediafax acum 8 ore
Federaţia Română de fotbal (FRF) a transmis, vineri seara, detalii cu privire la procedura de achiziţie a biletelor pentru meciul din optimile de finală ale Campionatului European de Fotbal 2024, în care România va întâlni Olanda. Partida este progr

Artist din cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, găsit în stop cardio-respirator în zona centrală a oraşului / A fost resuscitat şi a fost transportat la spital

News.ro acum 7 ore
Un bărbat de aproximativ 55-60 de ani, artist în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, a fost găsit, vineri seară, în stop cardio-respirator în zona centrală a oraşului. A fost resuscitat şi a fost dus la spital. ”SAJ Sibiu a inte

Tânărul care a înjunghiat mortal o fată în Grădina Botanică din Craiova, condamnat la 15 ani de închisoare / El este obligat să achite 600.000 de euro către familia victimei / Decizia nu este definitivă

News.ro acum 12 ore
Tânărul care a înjunghiat mortal o fată în Grădina Botanică din Craiova a fost condamnat, vineri, de Tribunalul Dolj, la 15 ani de închisoare. De asemenea, el este obligat să achite în total 600.000 de euro către familia victimei şi 200.000 de lei c

Procurorul-şef european Laura Codruţa Kövesi atenţionează Austria în legătură cu o propunere de modificare a Codului de procedură penală ce ar putea împiedica anchetele EPPO

News.ro acum 5 ore
Ministerul Justiţiei de la Viena a propus la 14 iunie o modificare a Codului de procedură penală care reglementează confiscarea datelor şi a dispozitivelor de stocare a datelor, în urma unei hotărâri a Curţii Constituţionale austriece din 14 decembr

Kremlinul spune că Putin nu şi-a pus alarma la ceas ca să urmărească dezbaterea Biden-Trump

News.ro acum 10 ore
Preşedintele Vladimir Putin nu s-a trezit în toiul nopţii pentru a urmări dezbaterea prezidenţială americană dintre Joe Biden şi Donald Trump, iar Rusia nu va comenta politica internă a SUA, a declarat vineri Kremlinul, în condiţiile în care Putin a

UPDATE - REPER: Curtea de Apel Bucureşti obligă BEC să dispună renumărarea buletinelor de vot din mai multe secţii de votare pentru alegerile europarlamentare / BEC va ataca decizia

News.ro acum 7 ore
Deputaţii Oana Cambera şi Andrei Lupu au câştigat în instanţă, la Curtea de Apel Bucureşti, în numele Partidului REPER anularea mai multor decizii ale Biroului Electoral Central şi renumărarea voturilor pentru alegerile europarlamentare, în mai mult

Ministerul de Externe anunţă risc crescut de producere a incendiilor în Grecia / Atenţionare de călătorie / Zonele vizate

News.ro acum 11 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Grecia că, potrivit Serviciului Naţional de Meteorologie, sâmbătă, 29 iunie 2024, se vor înregistra temperaturi foarte rid

Vremea

București
acum

22°
sâm.

22°/35°
dum.

21°/35°
lun.

21°/37°
mar.

21°/36°
Iasi
acum

20°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/34°
mar.

22°/34°
Constanta
acum

20°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
lun.

21°/28°
mar.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

18°/29°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

18°/22°
Timisoara
acum

18°
sâm.

18°/33°
dum.

21°/36°
lun.

18°/36°
mar.

17°/25°