Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aproape 90 la sută dintre orăşenii europeni sunt expuşi la un nivel prea mare de poluare

Publicat in Jurnalul, marți 15 octombrie 2013 ·

Aproape 90 la sută dintre orăşenii europeni sunt expuşi la o poluare cu particule şi o concentraţie de ozon care depăşesc nivelurile recomandate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), avertizează marţi un raport al Agenţiei Europene pentru Mediu (EEA).

"Mari părţi din populaţie nu locuiesc într-un mediu sănătos. Europa trebuie să dea dovadă de ambiţie şi să meargă mai departe decât legislaţia pe care a pus-o în aplicare şi care este mai puţin strictă în comparaţie cu recomandările OMS", apreciază directorul executiv al EEA, Hans Bruyninckx.

Emisiile de particule PM10 (al căror diametru este mai mic de 10 microni) şi PM 2,5 s-au diminuat cu 14% şi, respectiv, 16% în Uniunea Europeană (UE) în perioada 2002-2011, anunţă raportul EEA.

Însă, în 2011, 33% dintre orăşenii UE locuiau în zone unde concentraţiile maxime autorizate de PM10 pe 24 de ore au fost depăşite.

Dacă sunt luate în considerare normele OMS, care nu au un caracter obligatoriu, proporţia creşte la 88% din populaţia urbană.

Particulele, dintre care cele mai fine ajung în plămâni şi sânge, cauzează boli respiratorii şi cardiovasculare. PM10 sunt emise în principal în urma unor procese mecanice precum activităţile de construcţie, în timp ce PM 2,5, în urma combustiei (lemnului, carburanţilor etc.).

Pe de altă parte, 98% din populaţia urbană era expusă, în 2011, la concentraţii de ozon superioare celor recomandate de OMS. Ozonul rezultă din transformarea, sub efectul razelor solare, a emisiilor din traficul rutier şi activităţile industriale, şi este iritant pentru căile respiratorii.

Un studiu european publicat marţi de Lancet Respiratory Journal, bazat pe 14 studii efectuate în 12 ţări pe un eşantion de 74.000 de femei, arată că o expunere, chiar mai slabă, la particule PM 2,5 creşte semnificativ riscul de a naşte bebeluşi cu gre

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu răspunde acuzațiilor aduse de Maria Zaharova: „Limba moldovenească a fost o invenţie a Rusiei”

HotNews acum o ora
Premierul Marel Ciolacu a afirmat vineri că nu există „limbă moldovenească”, aceasta fiind „o invenţie” a Moscovei și că nu „va minți de dragul Rusiei”, după ce Ministerul rus de Externe l-a acuzat de „declarații provocatoare” și că se amestecă în t

FC Botoşani s-a salvat de la retrogradare, după dubla manşă cu CS Mioveni

Mediafax acum 53 minute
FC Botoşani este prima echipă care îşi asigură prezenţa în Superliga la fotbal masculin, în urma celor două baraje de salvare sau promovare. După 1-0 în tur, împotriva divizionarei secunde CS Mioveni, moldovenii au repetat performanţa şi în retur, a

Rareș HOPINCĂ, candidatul PSD-PNL la Primăria Sectorului 2, anunță modernizarea și dotarea școlilor: „Investiții în siguranța și confortul copiilor”

Gandul acum 57 minute
Rareș Hopincă, fost prefect al Bucureștiului și actual candidat PSD-PNL la Primăria Sectorului 2, a anunțat că școlile din Sectorul 2 al Capitalei vor intra într-un amplu proces de renovare, modernizare și dotare cu echipamente „smart”. „Educația și

Ministrul Sănătăţii: Centrul pentru mari arşi de la Timişoara va deveni funcţional până la jumătatea anului viitor

Mediafax acum o ora
Ministrul Sănătăţii susţine că lucrările la Centrul de mari arşi, finanţat de Ministerul Sănătăţii prin proiectul Băncii Mondiale, înaintează cu repeziciune. „Construcţia va fi finalizată până la sfârşitul acestui an, iar centrul va deveni operaţion

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum 2 ore
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 7 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 7 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 6 ore
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, va efectua o vizită în Republica Moldova

Adevarul acum 2 ore
Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, va întreprinde săptămâna viitoare o vizită în Republica Moldova, unde va avea mai multe întrevederi, inclusiv cu președintele Maia Sandu, potrivit responsabililor Departamentului de Stat al Americii. 

Timişoara: Bătaie între vecini, din cauza unei pungi cu gunoi aruncată la o altă scară a unui bloc de locuinţe

News.ro acum o ora
Doi bărbaţi s-au luat la bătaie, vineri, pe o stradă din Timişoara, după ce unul dintre ei a aruncat punga cu gunoi la o altă scară a blocului de locuinţe. Jandarmii au intervenit pentru aplanarea conflictului. Unul dintre bărbaţi a fost dus la spit

Vremea

București
acum

20°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/24°
dum.

13°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

23°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
lun.

10°/16°
Constanta
acum

16°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/19°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/25°