Acum cinci ani, ONU a lansat Ziua Internaţională a Femeilor din Mediul Rural, deşi discuţiile despre necesitatea unei asemenea zile au fost iniţiate de un grup de ONG-uri încă în 1995, în timpul celei de-a patra Conferinţe Internaţionale a Femeilor, de la Beijing.
Sărbătorită în peste 100 de ţări ale lumii, Ziua Internaţională a Femeilor din Mediul Rural are menirea de a sublinia rolul crucial al femeilor şi contribuţia acestora la dezvoltarea localităţilor rurale şi a agriculturii, la bunăstarea economică şi socială a unei ţări. Abilitarea femeilor de la sate – socială, politică şi economică – este o strategie sigură şi pentru dezvoltarea Republicii Moldova, având în vedere că majoritatea populaţiei ţării (deocamdată, încă) locuieşte la sate, iar tendinţa de urbanizare este una în creştere. Cu toate acestea, demersurile pentru consolidarea egalităţii de gen sunt circumscrise în perimetre municipale, iar femeile din zonele rurale rămân, cum au mai fost, ale nimănui.
Femeile din satele Moldovei: îmbătrânite prematur, mame, fără carnete de muncă, văduve, fără poliţe medicale, bunici, cu pensii batjocoritoare, cu salarii mici şi mâinile crăpate, blajine, cu pielea înăsprită, triste, harnice, bolnave, săritoare la nevoie, înţelepte, resemnate, cu o voce caldă, dar oricum deseori neauzite, frumoase, generoase, abuzate, curajoase, aplecate şi plecate...
În sate nu există o stratificare a femeilor atât de vizibilă prin urbe: şi cele cu doctorate mulg seara vaca, fac căpiţe de fân şi curaţă zăpada, şi cele doar cu şcoală primară sau liceu privesc emisiuni politice, răsfoiesc reviste şi îşi aranjează părul frumos la frizeria din sat când merg la o nuntă. Elita profesională se diluează în vâltoarea problemelor cotidiene specifice satului şi... diferenţele dispar. Omogenizarea femeilor de la sate le-a „eterogenizat“ de cele de la oraşe, creându-se practic un n
