Să nu-şi facă nimeni iluzii: criza politicii italiene şi declinul celei de-a treia mari economii a zonei Euro nu vor lua sfârşit odată cu lunga şi atât de controversata carieră publică a lui Silvio Berlusconi. Impasul Italiei va continua şi în anii următori, probabil până la realizarea unor reforme substanţiale la nivel naţional sau chiar european. Cauzele declinului politico-economic din peninsulă sunt, cred, mai profunde decât le place multora să creadă, sunt cauze structurale, legate de acumulări de probleme nerezolvate şi, de ce nu?, de o anumită cultură politică specifică Sudului Europei.

Competitivitatea, calitatea muncii, rigoarea, creativitatea şi performanţele sistemului trebuie serios reexaminate. Asta în timp ce interminabilul şi obositorul „scandal Berlusconi” a devenit mai degrabă reprezentarea simbolică a frustrărilor vechi şi noi ale italienilor dar şi, indiscutabil, un mare spectacol mediatic, un show care se vinde bine. Nu este greu de observat că războiul comun al stângii italiene, al centrului moderat, al majorităţii intelectualilor şi parcă al întregului establishment al Uniunii Europene contra lui Il Cavaliere s-a transformat treptat în imaginea neputinţei sistemului actual de a găsi soluţii serioase la probleme serioase. Energiile atât de mari consumate de partide, presă, sindicate, mediile intelectuale etc. în lupta pentru eliminarea acestuia din politică pot fi înţelese doar ca o expresie a crizei de idei şi a lipsei dezolante de lideri politici din generaţia de mijloc, capabili până la urmă să se impună în competiţii electorale autentice. Simplu spus, Italia trebuie să se înnoiască. Să se reinventeze. Să-şi facă necesarul aggiornamento.

Concentrarea tuturor criticilor interne şi internaţionale asupra celui care, se ştie, a sfidat ani la rând justiţia, statul de drept şi uneori bunul simţ sau pe liderii politici europeni, pe lân