Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piţurcă le cere organizatorilor meciului România-Estonia un lucru bizar pentru a fi sigur că tricolorii nu vor fi demotivaţi

Publicat in Adevarul, marți 15 octombrie 2013 ·

Victor Piţurcă le-a interzis organizatorilor meciului România-Estonia să anunţe la staţia de amplificare rezultatului partidei dintre Turcia şi Olanda pentru a fi sigur că elevii săi vor rămâne concentraţi asupra duelului de pe Arena Naţională.

Miza cea mai mare în grupa D a preliminariilor nu o mai reprezintă meciul pe care România îl joacă în această seară, pe Arena Naţională, contra Estonia, ci confruntarea dintre Turcia şi Olanda de la Istanbul. O victorie cu balticii pare o simplă formalitate pentru tricolori, iar speranţele pentru a prinde barajul depind de deznodământul partidei dintre otomani şi batavi.

Astfel, pentru a fi sigur că elevii săi nu vor fi afectaţi de evoluţia scorului de la Istanbul, Piţurcă le-a transmis oamenilor din federaţie că nu vrea ca la staţia de amplificare a Arenei Naţionale să fie anunţat rezultatul duelului dintre Turcia şi Olanda. Astfel, selecţionerul vrea să-i ţină în priză pe tricolori pe toată durata meciului cu Estonia.

„E foarte important să îi facem pe jucători să înţeleagă că trebuie să fie 100% concentraţi la meciul nostru. Din acest motiv am şi luat această măsură“, au precizat surse federale pentru prosport.ro.

România-Estonia se joacă marţi seara de la ora 21, în direct pe Antena 1 şi Dolce Sport 1. Meciul Turcia-Olanda se dispută de la aceeaşi oră, în direct pe Dolce Sport 2. CITIŢI ŞI: România – Estonia: ca să fie sigur de baraj, Piţurcă le cere jucătorilor ceva de care sunt în stare puţine echipe din lume VIDEO Van Gaal vede România favorită la locul doi în grupă. "O să învingem Turcia", spune antrenorul Olandei înaintea meciului cu otomanii România – Estonia: toată România ţine cu Olanda. Ce s-a întâmplat, în trecut, când am depins de jocul rezultatelor România – Estonia: un jucător al lui Piţurcă poate câştiga, într-o seară, cât un om de rând într-o viaţă. Ce primă vor încasa fotbaliştii dac

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 8 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum 44 minute
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, la ora 7.00

News.ro acum 27 minute
Secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se deschid duminică, începând cu ora 7:00. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 3 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 3 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

În Schengen, dar cu controale la graniţă. Surse bulgare: controalele la frontierele terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare. Excepţie pentru graniţa Bulgaria-Grecia

Mediafax acum 13 ore
Bulgaria şi România urmează să intre în Spaţiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare, notează presa bulgară. Acest acord a fost finalizat la Budapesta. În timp ce contr

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 9 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 4 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Hamas spune că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

HotNews acum 3 ore
Hamas a spus că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care arată incidentul şi că, în acest stadiu, „nu poate confirma sa

Premierul de la Chișinău, mesaj mobilizator pentru românii din Moldova. De ce îi îndeamnă „să meargă neapărat” la vot

HotNews acum 2 ore
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe alegătorii care deţin şi cetăţenia română, aflați în Republica Moldova, să participe activ și să-și exercite „neapărat” dreptul de vot în cadrul alegerilor prezidenţiale din țara no

Vremea

București
acum

dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
mie.

2°/4°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

-0°/3°
Constanta
acum

dum.

0°/6°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
mie.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-4°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

0°/6°
mie.

3°/5°
Timisoara
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°
mie.

2°/7°