Mai e puţin şi USL aniversează un an de guvernare. Ajunşi la Palatul Victoria pe un tsunnami electoral, care le-a oferit una dintre cele mai confortabile majorităţi parlamentare de după Revoluţie, Victor Ponta şi Crin Antonescu ar trebui să fie în focurile scrierii discursurilor festive.
În care să enumere promisiunile electorale care au fost traduse în viaţa reală, într-o creştere a calităţii vieţii cetăţenilor care i-au votat. În loc de asta, Victor Ponta şi Crin Antonescu par că nu mai reuşesc să deznoade iţele încurcate ale propriilor vieţi politice. Pe hârtie sunt încă împreună, dar seamănă din ce în ce mai mult cu un cuplu care nu a ajuns la tribunal să ceară divorţul pentru că, deşi nu se mai înghit, cei doi parteneri nu s-au lămurit, deocamdată, cum fac cu partajul. Până atunci, fiecare încearcă să-şi tragă spuza de simpatie a cunoscuţilor pe propria turtă.
Strategia lui Victor Ponta e simplă: îl lasă pe Antonescu să greşească şi rămâne cât poate de departe de el atunci când alunecă în penibil. Ultimul exemplu: privatizarea ratată a CFR Marfă. Al doilea eşec răsunător şi pe bani mulţi al guvernării Ponta, după Oltchim. În mod normal, o afacere de asemenea dimensiuni este problema şefului de Executiv, nu doar a miniştrilor. Victor Ponta evită, însă, cu obstinaţie, să îşi asocieze imaginea unui moment ratat, printr-un artificiu de fotbalist: face pasul la offsaid şi îi lasă pe miniştrii liberali Ramona Mănescu, Varujan Vosganian şi Relu Fenechiu să fie fluieraţi de arbitrul electoral. Este cel mai elocvent exemplu că solidaritatea USL s-a spart în bucăţi mici şi fiecare se grăbeşte să adune cioburile. Ceea ce poate fi corect într-o strategie de imagine nu este, însă, la fel de onest şi din punct de vedere al fişei de post: Victor Ponta nu îşi poate delega responsabilitatea de prim-ministru. Ce se întâmplă cu CFR Marfă, la fel ca şi cu Oltchim
