Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Privatizări eşuate. CFR Marfă, pe lista eşecurilor, alături de Cupru Min şi Oltchim. Nimeni nu răspunde

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 16 octombrie 2013 ·

Cel mai mare transportator de marfă pe calea feroviară din ţară, compania de stat CFR Marfă, cu afaceri de 220 mil. euro şi 8.000 de angajaţi, a intrat pe lista privatizărilor eşuate odată cu nefinalizarea vânzării şi desfiinţarea contractului semnat, alături de producă­torul Cupru Min, pe care statul a încercat să îl vândă în prima parte a anului trecut, şi combinatul chimic Oltchim, a cărui vânzare a eşuat tot anul trecut.

„Aceste eşecuri reflectă incapacitatea administra­ţiei publice de a duce la bun sfârşit ceva serios. Lipsa de competenţă este dublată de clientela politică“, este de părere Doru Lionăchescu, preşe­dintele casei de investiţii Capital Partners.

În opinia sa nu există o voinţă şi o dorinţă reală din partea clasei politice pentru reuşita unor privatizări („privatizarea nu este o soluţie asumată politic“), structura de privatizare este greşită şi există o lipsă de înţelegere a modului în care trebuie să se deruleze un astfel de proces.

Ieri, oficialii Ministerului Transporturilor, în subordinea căruia se află CFR Marfă, nu au făcut declaraţii cu privire la procesul de privatizare.

Singura declaraţie din partea oficialilor administraţiei a fost cea de luni seară, prin care Ramona Mănescu, ministrul transporturilor, transmitea că ministerul a îndeplinit toate condiţiile pentru transferul de proprietate şi că procesul de privatizare va fi reluat. Pe de altă parte, Gruia Stoica, proprietarul firmei GFR, desemnată câştigătoare în procesul de privatizare şi care trebuia să plătească până luni 170 de mil. de euro pentru a prelua compania de stat, arăta că, dimpotrivă, vân­ză­torul nu şi-a îndeplinit toate obligaţiile.

Gruia Stoica a susţinut din nou aseară că firma sa a îndeplinit toate obligaţiile legate de contract, dacă că vânzătorul l-a pus în imposibilitate de a plăti întrucât nu şi-a îndeplinit partea sa de obl

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024: Steagurile ruseşti, interzise la meciul România-Ucraina

News.ro acum o ora
UEFA a interzis prezenţa steagurilor ruseşti la meciul dintre Ucraina şi România, din grupele Euro 2024, informează presa ucraineană. Anunţul a fost făcut de jurnalistul Roman Bebekh. Potrivit acestuia, reprezentanţii Federaţiei Ucrainene de Fotbal

Război în Gaza, ziua 254. Benjamin Netanyahu desființează cabinetul de război israelian

Press Alert acum o ora
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a desființat cabinetul de război al țării, a declarat un oficial israelian pentru CNN. Decizia lui Netanyahu vine după ce liderul opoziției, Benny Gantz, și-a anunțat săptămâna trecută retragerea din acest orga

Percheziţii ale procurorilor DNA la IPJ Cluj

Mediafax acum 2 ore
„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Cluj, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, săvârşite în cursul anului 2024, de

Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale: Analiza trebuie să aibă loc în interiorul coaliţiei

News.ro acum 48 minute
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale, el arătând că urmează să aibă loc o analiză trebuie în interiorul coaliţiei. Preşedintele PNL a fost întrebat la Senat despre data alegerilor prezid

Posibile trucări la licitaţiile pentru servicii de citire a contoarelor de energie electrică

Mediafax acum o ora
Autoritatea de concurenţă are indicii că firmele Andrem Strategy S.R.L. şi Electro Strategy S.R.L şi-ar fi coordonat politicile comerciale astfel încât să îşi împartă lucrările în cadrul procedurilor de achiziţie publică organizate de entităţi contr

Caniculă și instabilitate atmosferică în următoarele două săptămâni. Prognoza meteo pentru fiecare regiune

Press Alert acum 26 minute
România trece printr-un val de căldură excesivă, ce aduce disconfort termic ridicat și temperaturi caniculare în majoritatea regiunilor. Însă, spre finalul acestei perioade, vremea se va răci brusc, fiind așteptate ploi și instabilități atmosferice.

ALEGERI LOCALE 2024 - Radu Mihaiu: Biroul Electoral de Sector constată cazuri de fraudă şi sesizează organele de urmărire penală / Alegerile de la Sectorul 2 se vor lăsa cu multe dosare şi anchete

News.ro acum o ora
Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, afirmă că Biroul Electoral de Sector constată cazuri de fraudă şi sesizează organele de urmărire penală, el precizând că alegerile de la Sectorul 2 se vor lăsa cu multe dosare şi anchete.

Nicolae Ciucă, despre un tandem cu Marcel Ciolacu ca propunere pentru premier: Nu am discutat acest aspect, pentru că fiecare dintre partide îşi doreşte să aibă propriul candidat

News.ro acum 48 minute
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat luni despre un tandem cu Marcel Ciolacu ca propunere pentru premier, la alegerile prezidenţiale, că nu au discutat acest aspect, pentru că fiecare dintre partide îşi doreşte să aibă propriul candidat. Nico

Membrii NATO poartă discuţii pentru a-şi pune în stand-by armele nucleare, declară Jens Stoltenberg

News.ro acum 4 ore
NATO este în discuţii pentru a desfăşura mai multe arme nucleare, scoţându-le din depozite şi punându-le în stand-by, în faţa unei ameninţări tot mai mari din partea Rusiei, a Chinei şi a Coreei de Nord, a declarat luni şeful alianţei, Jens Stoltenb

Politician AUR, mort într-un accident de motocicletă alături de iubita lui. Ce a cauzat tragedia

Ziare.com acum 15 minute
Un membru AUR din județul Iași a murit luni, 17 iunie, într-un accident de motocicletă. El conducea autovehiculului, iar iubita lui era pasager. În tragedia a murit și un al treilea om, lovit de motocicletă, potrivit poliției Iași. Paul Lucian Ionaș

Vremea

București
acum

32°
lun.

20°/33°
mar.

21°/33°
mie.

21°/34°
joi

23°/37°
Iasi
acum

28°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

19°/32°
joi

21°/28°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
lun.

15°/27°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

20°/28°
Timisoara
acum

30°
lun.

17°/30°
mar.

17°/32°
mie.

20°/36°
joi

21°/34°