Deşi guvernanţii nu au încă nici o idee despre impactul scăderii TVA la pâine, iar colectarea acestei taxe la buget este sub nivelul scontat, aceştia nu prididesc în promisiuni privind viitoare reduceri de preţuri la alimente. Potrivit ministrului Agriculturii, Daniel Constantin, carnea va fi următorul produs la care se va reduce TVA la 9%, anul viitor, însă acelaşi “tratament” fiscal ar putea fi aplicat şi la alte produse, precum legumele, fructele şi laptele. Specialiştii din domeniu se declară sceptici cu privire la o eventuală reducere a taxei, spunând că toate aceste anunţuri sunt strict politice, fiind lipsite de substanţă.
“Pentru bugetul anului 2014 nu discutăm, pentru că implicaţiile sper să nu mai fie asupra bugetului dacă scădem TVA la carne. Anul acesta într-adevăr au fost implicaţii pentru că există acea neîncredere că odată cu reducerea TVA avem încasări cel puţin egale. Se reduce TVA de la 24% la 9%. Obiectivul pe care l-a avut FMI, şi e normal, pentru a nu schimba indicatorii macroeconomici ai României a fost ca încasările la bugetul de stat să fie cel puţin aceleaşi”, a precizat ministrul Daniel Constantin, citat de Agerpres.
Acesta spune că măsura reducerii TVA şi la alte produse se va lua după o perioadă de evaluare a efectului reducerii TVA la pâine. “După o perioadă, să zicem un an de zile, se va face o evaluare dacă efectul reducerii TVA la pâine a fost benefic, în sensul că s-a redus preţul pâinii, că am salvat acele societăţi, am salvat locuri de muncă, dar am avut şi încasări cel puţin egale la bugetul de stat şi dacă toate aceste lucruri sunt corecte, atunci putem să reducem. Am spus de fiecare dată că, probabil, următorul produs va fi carnea, eu sper să fie mai multe, sper să fie şi legumele, şi fructele, şi laptele. Pentru că şi acolo există un grad de evaziune destul de mare, grad de evaziune care produce probleme pe piaţa