Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 200 de hoteluri sunt de vânzare, dar nu le cumpără nimeni fiindcă sunt „strâmb croite“

Publicat in Ziarul Financiar, joi 17 octombrie 2013 ·

Peste 200 de hoteluri din România sunt de vânzare, dar nu le cumpără nimeni pentru că sunt „strâmb croite“, susţine consultantul hotelier Paul Mărăşoiu.

Potrivit acestuia, capacitatea de cazare din România, de la tabere de elevi la hoteluri de cinci stele, reprezintă sub 2% din popu­laţia ţării: „Din această perspectivă, procentul este extrem de redus comparativ cu alte ţări din zonă. Concluzia este că avem nevoie de o investiţie majoră“.

Pe de altă parte, afirmă consultantul, în ultimii 20 de ani investiţiile în turism au fost cu precădere haotice şi „s-au ctitorit“ tot felul de stabilimente. „Acum sunt peste 200 de proprietăţi hoteliere la vânzare, pe care nu le cumpără nimeni pentru că sunt strâmb croite şi acest lucru afectează tot, şi piaţa muncii, şi piaţa turistică“, a mai spus el.

La rândul ei, Maria Grapini, ministrul delegat pentru IMM, turism şi mediu de afaceri, a susţinut că unii proprietari de hoteluri din sudul litoralului au abandonat investiţiile şi aduc prejudicii de imagine tuturor staţiunilor, în ansamblu. La finele lunii aprilie Grapini a anunţat că proprietarii ar putea fi obligaţi să investească în amenajarea faţadelor hotelurilor şi a împrejurimilor chiar dacă unităţile nu sunt funcţionale şi că lucrează în acest sens la o modificare legislativă, împreună cu Ministerul Dezvoltării.

În România sunt înregistrate peste 1.300 de hoteluri, care au 180.000 de locuri de cazare (circa 100.000 de camere).

Hotelurile din România sunt pe penultimul loc în Europa după gradul de ocupare în timpul verii. România ocupă ultima poziţie în clasamentul privind ponderea străinilor în totalul turiştilor, cauzele fiind fluxul slab de turişti de afaceri, imaginea externă proastă, tarifele mari şi evaziunea.

Peste 200 de hoteluri din România sunt de vânzare, dar nu le cumpără nimeni pentru că sunt „strâmb croite“, susţine con

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 3 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 2 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 3 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 28 minute
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 5 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 5 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 2 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Emisiunile zilei luni, 21 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 53 minute
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 3 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Vremea

București
acum

25°
dum.

18°/34°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

22°
dum.

17°/32°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

22°
dum.

19°/30°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

23°
dum.

19°/34°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°