Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dank je wel, Nederland! Cronicile partidelor de la Bucureşti şi Istanbul, în paralel

Publicat in Pro Sport, miercuri 16 octombrie 2013 ·

*„Portocala” şi-a respectat blazonul şi a reuşit o victorie clară în Turcia, scor 2-0, aducând indirect calificarea României în baraj

*Golul secund al olandezilor a venit după o combinaţie Kuyt-Sneijder, cei doi olandezi care joacă în Turcia

În urmă cu cinci ani, olandezii invitau politicos naţionala României să câştige pentru a merge mai departe braţ la braţ în fazele eliminatorii ale Euro 2004. Atunci, „tricolorii” n-au reuşit să-şi îndeplinească obiectivul! Iar întrebarea care era repetată aseară de toţi fanii României se referea la un posibil scenariu similar în meciul cu Turcia, unul decisiv pentru naţionala lui Terim.

N-a fost cazul! Pentru a spulbera orice urmă de îndoială, Robben a deschis scorul în minutul 8, cu o lovitură liberă înşelătoare, care l-a păcălit pe Volkan Demirel, ieşit pe centrare! De aici, turcii şi-au pierdut busola complet. Burak Yilmaz şi Umut Bulut, altădată un cuplu de temut, au fost total ieşiţi din formă, ambii atacanţi ai turcilor ratând şanse bune de gol, nereuşind să profite de pase filtrante care i-au lăsat aproape singuri în careul advers!

Iar după pauză, olandezii au făcut ce au ştiut mai bine! Au lovit cinic pe contraatac, la fel ca în meciurile cu România şi Ungaria sau în turul cu Turcia. Golul secund a venit repede, în minutul 47, pe filiera ”turcă”. Kuyt, omul lui Fenerbahce intrat după pauză, a pasat excelent pentru Sneijder, care nici măcar nu s-a bucurat după ce l-a executat pe Demirel, în semn de respect pentru fanii lui Galatasaray. A fost suficient! N-a mai contat că turcii s-au năpustit în atac. Olandezii au fost calmi şi au ţinut de rezultat până în finalul meciului. Iar noi am putut spune din inimă „Dank je wel, Nederland!“, adică „Mulţumim mult Olanda“!

387 de minute s-au scurs de când Turcia nu a marcat gol Olandei, batavii reuşind o serie de cinci partide fă

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 7 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 6 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 7 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 4 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 7 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 11 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 6 ore
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 6 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Barcelona vrea să elimine închirierea apartamentelor pentru turişti până în 2029

G4Media acum 6 ore
Barcelona vrea să pună capăt închirierii apartamentelor turistice până în 2029 pentru a facilita accesul la locuinţe pentru rezidenţi, a anunţat vineri primarul acestui oraş din nord-estul Spaniei, care găzduieşte anual milioane de turişti, transmit

Ambasada SUA: Decizia preşedintelui României Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO e un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Alianţei

News.ro acum 8 ore
Reprezentanţii Ambasadei Statelor Unite au precizat că decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO este un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Ali

Vremea

București
acum

21°
sâm.

21°/35°
dum.

19°/37°
lun.

21°/35°
mar.

19°/32°
Iasi
acum

19°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/28°
lun.

19°/25°
mar.

16°/25°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/27°
Timisoara
acum

23°
sâm.

23°/38°
dum.

19°/32°
lun.

19°/31°
mar.

15°/32°