Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primarul Severinului va trece la eutanasierea maidanezilor

Publicat in Adevarul, miercuri 16 octombrie 2013 ·

Primii maidanezi care vor fi eutanasiaţi la Drobeta Turnu Severin sunt cei aproximativ 570 de câini care se află în momentul de faţă în adăpostul primăriei. Primarul Severinului spune că va aplica legea: „Aşa cum este stipulat în lege aşa vom proceda. Cheltuim aproape dublu faţă de alocaţia unui copil de lună pentru un câine”.

Primarul municipiului Drobeta Turnu Severn, Constantin Gherghe, a declarat că va trece la eutanasierea câinilor comunitari întrucât nu i se pare firesc să cheltuiască bani pentru întreţinerea lor.

„Nu pot să accept cel puţin aşa ca om să plăteşti mai mult pentru întreţinerea unui câine ori cât de frumos şi cuminte ar fi decât pentru întreţinerea unii bătrân aflat în nevoie sau pentru întreţinerea unui copil. În momentul în care vom aplica legea probabil o să cheltuim şi mai puţin cu derularea acestei activităţi; cu strânsul, cu sterilizatul, cu întreţinerea acolo. Mă bucur că cei care hotărăsc la nivel naţional au ajuns la concluzia că trebuie acordată atenţie în primul rând oamenilor, cetăţenilor şi apoi acestor nefericite animale fără stăpân”, a spus primarul Severinului.

În opinia sa, problema câinilor maidanezi este aproape rezolvată în Turnu Severin. „Chiar dacă a fost gâlceavă pe acest segment, eu n-am ezitat să ne facem treaba, aşa cum era legea atunci, lacunară şi care nu ne avantaja foarte mult. Zic eu că noi am reuşit în mare parte să ţinem în frâu problema câinilor fără stăpân. Nu am pretenţia să spun că am rezolvat-o, dar am controlat-o”, a mai spus primarul Constantin Gherghe.

În adăpostul de la marginea Severinului sunt acum 577 de câini fără stăpân. Conform datelor oferite de serviciul contabil al Primăriei, ţinerea sub control a răspândirii câinilor comunitari costă anual Primăria 1,2 – 1,3 milioane de lei, adică în jur de 100.000 de lei lunar.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Foștii șefi din SRI, Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, plasaţi sub control judiciar. La fel și partenerul lor, avocatul Doru Trăilă

Ziare.com acum 19 minute
Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă şi avocatul Doru Trăilă au fost plasaţi sub control judiciar, după aproape 15 ore de audieri la DNA, ca urmare a plângerii depuse de omul de afaceri Cătălin Hideg. Atât Coldea

VIDEO Un restaurant s-a prăbușit în insula Mallorca. Cel puțin patru morți și zeci de răniți

HotNews acum 24 minute
Cel puţin patru persoane şi-au pierdut viaţa şi 20 au fost rănite în urma prăbuşirii unui restaurant în insula spaniolă Mallorca , a declarat o purtătoare de cuvânt a serviciilor de urgenţă din arhipelagul turistic Baleare, relatează AFP. Restaurant

Florian Coldea – plasat sub control judiciar pe cauţiune

Radio Mures acum 28 minute
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, a fost plasat sub control judiciar pe cauţiune de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, au precizat, azi, pentru AGERPRES, surse judiciare. Potrivit surselor citate, cauţiunea a fost stab

Incendiu devastator în județul Alba. Arde un atelier de tâmplărie, dar focul s-a extins la o pensiune și o locuință

Ziare.com acum 28 minute
Pompierii intervin vineri dimineaţă pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un atelier de tâmplărie din municipiul Aiud, focul extinzându-se la acoperişurile unei locuinţe şi unei pensiuni. Două persoane au ieşit singure din locuinţă, iar 14 pers

SUA pregătesc un pachet de armament în valoare de 275 de milioane de dolari pentru Ucraina

News.ro acum 35 minute
Statele Unite pregătesc un pachet de ajutor militar de 275 de milioane de dolari pentru Ucraina, care va include obuze de artilerie de 155 mm, muniţie aeriană de precizie şi vehicule terestre, au declarat joi trei oficiali americani pentru Reuters.

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 10 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Preşedintele ceh a fost rănit în timp ce conducea motocicleta

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ceh Petr Pavel, în vârstă de 62 de ani, a fost rănit şi spitalizat în urma unui accident de motocicletă, dar nu este grav, a anunţat joi biroul său, relatează agenţia CTK. "Preşedintele a fost rănit în timp ce se afla pe motocicletă", a

Este oficial: salariul minim pe economie creşte la 3.700 de lei brut de la 1 iulie, adică circa 2.300 de lei net

Ziarul Financiar acum 7 ore
♦ La începutul anului 2024, în România erau 1,5 milioane de contracte de muncă plătite cu salariul minim pe economie. Cele mai multe sunt în comerţ şi în industria prelucrătoare. Salariul minim brut pe economie creşte până la 3.700 de lei brut de la

Marcel CIOLACU, despre audierea generalilor Florin Coldea și Dumitru Dumbravă la DNA: „Să nu mai trăim ce am trăit, trebuie un echilibru”

Gandul acum 8 ore
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a comentat, la România TV, chemarea generalilor Coldea și Dumbravă la Direcția Națională Anticorupție, sub acuzația de trafic de influență și spălare de bani. Marcel Ciolacu, președintele PSD și premierul României,

Vremea

București
acum

15°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

12°/20°
Iasi
acum

14°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/25°
dum.

11°/24°
lun.

11°/16°
Constanta
acum

14°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
lun.

10°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/22°
lun.

11°/19°
Timisoara
acum

15°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°