Poprirea este o procedură de executare silită reglementată de noul Cod de Procedură Civilă pe care un creditor o foloseşte în cazul în care obligaţia stabilită prin hotărârea unei instanţe sau printr-un alt titlu executoriu nu este dusă la îndeplinire de către debitor de bunăvoie.
Ca atare, executorii judecătoreşti pot solicita băncilor executarea silită a unui anumit client al acestora, prin poprirea conturilor bancare, în scopul achitării datoriilor pe care debitorul în cauză le are către o persoană sau instituţie, precum Fiscul.
Practic, poprirea unui cont bancar înseamnă blocarea de către bancă a contului, astfel încât clientul nu mai are acces la sumele de bani din acesta.
Conform legii, banca este obligată ca la data sesizării de către executor să blocheze (indisponibilizeze) atât sumele existente în acel moment în cont, cât şi cele provenite din încasările viitoare.
Se ştie că băncile au conturi destinate unor încasări specifice, precum conturile de salarii, de pensii sau pentru indemnizaţiile (alocaţiile) pentru copii. În mod firesc, aceste conturi ar trebui poprite, conform legii, doar parţial, adică doar o treime sau jumătate din valoarea lor.
Problema este că banca nu poate fi sigură dacă în aceste conturi există doar venituri din salarii, pensii sau alocaţia pentru copii, deoarece clienţii pot transfera în respectivele conturi şi sume având o altă provenienţă. Ca atare, băncile pot lăsa la latitudinea executorului determinarea naturii sumelor din conturile poprite, iar până când acesta ia o decizie, blochează integral conturile. Şi asta, pentru că băncile nu sunt obligate de lege să analizeze provenienţa sumelor încasate în conturile clienţilor.
Banca, în calitate de terţ poprit, are doar obligaţia de a indisponibiliza, aşa cum prevede legea, sumele existente în soldul creditor al contului curent, urmând ca ex