Comisia juridică a Senatului a decis miercuri, 16 octombrie, în unanimitate, că nu este de competenţa Senatului să se pronunţe în legătură cu sesizarea ANI cu privire la senatorul Akos Mora „Practic, comisia a decis că nu există niciun fel de incompatibilitate a calităţii mele de senator şi a considerat solicitarea ANI ca nefondată şi lipsită de obiect”, a declarat, pentru cotidianul „Zi de Zi”, Akos Mora. „Din punctul meu de vedere a fost o interpretare abuzivă a legii, deoarece nu poţi amesteca cele două calităţi, de consilier judeţean şi senator”, a mai spus Akos Mora. Comisia juridică a Senatului este alcătuită din 11 senatori: patru de la PSD, trei de la PNL, doi de la PD şi câte unul de la PP-DD şi UDMR.