Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cer demisia prefectului din Vaslui, Radu Renga, şi a şefului jandarmeriei pentru intervenţia brutală a forţelor de ordine la Pungeşti

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 16 octombrie 2013 ·

În cursul acestei zile, forţele de oridine au intervenit în forţă, rănind mai mulţi protestatari paşnici de la Pungeşti, în judeţul Vaslui.

Protestul spontan al acestor oameni este legitim întrucât explorarea/exploatarea gazelor de şist presupune utilizarea unor tehnologii periculoase pentru mediu şi oameni aceasta fiind interzisă prin lege în mai multe ţări. Explorarea/exploatarea gazelor de şist s-a făcut în Vaslui cu complicităţile vinovate ale autorităţilor, presa relatând inclusiv despre interese financiare personale ale primarului din localitate.

Actuala majoritate USL a militat anul trecut vehement împotriva acestei tehnologii iniţiind chiar o moţiune de cenzură prin care a reuşit să înlăture guvernul condus de Mihai Răzvan Ungureanu. După ce a preluat puterea a instituit un moratoriu împotriva gazelor de şist în cursul anului 2012. Faptul că, în 2013, Guvernul USL şi-a schimbat optica şi a susţinut aceste proiecte demonstrează un cinism politic care ar trebui să întoarcă milioane de cetăţeni împotriva acestei atitudini.

Autorităţile statului însângerează România prin susţinerea proiectului minier pe bază de cianuri de la Roşia Montană şi a explorării/exploatării gazelor de şist şi trădează interesele marii majorităţi a cetăţenilor. Intimidarea oamenilor şi intervenţia în forţă a jandarmilor este un lucru incalificabil iar responsabilitatea pentru ceea ce se întâmplă este a Guvernului.

Brutalizarea domnului Costache şi a fiicei acestuia de către jandarmi la Pungeşti este un fapt care demonstrează lipsa de scrupule a autorităţilor. S-a făcut deja pasul către reprimarea fizică a cetăţenilor care îşi apără sănătatea şi pământurile. Acei politicieni care cred că vor impune prin violenţă proiecte industriale cu impact negativ major asupra mediului şi oamenilor, utilizând bastoanele forţelor de ordine pentru a-i reprima pe demonstranţi

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

George Simion, la Parchet: Am venit pentru a-mi cere telefonul înapoi şi pentru a mă scutura, efectiv, de mizeria aruncată, cu trei zile înainte de alegeri, asupra noastră / Am informaţii că mă vor ridica şi alte structuri, de exemplu DNA

News.ro acum 2 ore
Liderul AUR George Simion a venit, joi, la Parchetul general, el afirmând că a venit pentru a-şi cere telefonul înapoi şi pentru a se scutura, efectiv, de mizeria aruncată, cu trei zile înainte de alegeri, asupra partidului. Simion a precizat că are

Consiliul Concurenţei analizează tranzacţia prin care Gheorghe Adrian Tomşa intenţionează să preia Telekom Romania Mobile Communications SA, iar o serie de active vor fi preluate de Digi România

News.ro acum 30 minute
Consiliul Concurenţei anunţă că analizează tranzacţia prin care Gheorghe Adrian Tomşa intenţionează să preia Telekom Romania Mobile Communications SA, mai puţin o serie de active care vor fi preluate de Digi România SA. ”Consiliul Concurenţei analiz

Şedinţa CSAT a început: sistemul PATRIOT şi candidatura lui Iohannis la şefia NATO, pe ordinea de zi

Mediafax acum o ora
Şedinţa CSAT a început, reiese din imaginile transmise de Administraţia Prezidenţială. Sunt prezenţi, printre alţii, premierul Marcel Ciolacu, miniştrii Economiei şi Justiţiei, Radu Oprea şi Alina Gorghiu, precum şi şefi ai serviciilor de informaţii

Turiștii pot să stea liniștiți: Apa Mării Negre este sigură pentru îmbăiere. „Vreau să delimitez disconfortul de pericol”

Ziare.com acum o ora
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a afirmat, joi, 20 iunie, la Tulcea, că apa Mării Negre este sigură pentru îmbăiere. El a făcut această declaraţie în contextul în care, miercuri, au fost discuţii despre o posibilă poluare în apropierea plajei din

”Te omor!”. Anchetă a Poliţiei Capitalei, după ce doi bărbaţi lovesc şoferul unei maşini care stă în coloană VIDEO

Ziare.com acum 38 minute
Poliţiştii Secţiei 18 Bucureşti fac cercetări, după ce în mediul online au apărut imagini cu doi bărbaţi care lovesc şoferul unei maşini care stă în coloană. ”Te omor!”, strigă unul dintre bărbaţi în timp ce sparge geamul şi înjură. Poliţia Capitale

Şeful IPJ Alba, afacerişti şi mai mulţi poliţişti, inclusiv de la DGA, urmăriţi penal

Mediafax acum 2 ore
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Alba-Iulia au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţii Florin Constantin Dogaru, comisar-şef de poliţie şi şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean

România, locul 47 în clasamentul FIFA. Tricolorii au coborât un loc

News.ro acum o ora
Naţionala de fotbal a României a coborât o poziţie şi se află pe locul 47 în clasamentul FIFA dat publicităţii joi. Argentina, campioana mondială, continuă să conducă în ierarhie. România are 1462.35 puncte. Adversarii tricolorilor în Grupa E de la

Solstițiul de vară 20 iunie 2024. Tradiţii şi superstiţiii

Ziua Constanta acum 5 ore
La 20 iunie, ora 23 h 51 m, are loc Solstiţiul de vară, moment în care longitudinea astronomică a Soarelui este de 90 grade, acesta aflându-se la 23°27' distanţa unghiulară nord faţă de ecuatorul ceresc, el descriind mişcarea diurnă pe un cerc paral

István Kovács arbitrează joi primul meci la Euro 2024

Mediafax acum 3 ore
Din brigadă vor mai face parte: Espen Eskas (Norvegia) – al patrulea oficial, Pol van Boekel (Ţările de Jos) – arbitru VAR, Rob Dieperink (Ţările de Jos) şi Marco Fritz (Germania) – asistenţi VAR. Partida este programată joi, de la ora 16:00, pe Mun

Restricţii de trafic din cauza caniculei pe drumurile din 15 judeţe

News.ro acum 6 ore
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă restricţii de trafic joi, în intervalul 10.00 - 20.00, pentur autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, pe toate sectoarele de drumuri naţionale, drum

Vremea

București
acum

36°
joi

23°/37°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

25°
joi

17°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

19°/28°
Constanta
acum

36°
joi

21°/36°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

30°
joi

19°/30°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
Timisoara
acum

33°
joi

22°/34°
vin.

21°/36°
sâm.

23°/38°
dum.

20°/33°