Deputatul liberal Andrei Gerea, devenit astăzi ministru al Economiei, se bucură de toată susținerea și aprecierea colegilor din organizația județeană a PNL. Nominalizarea lui Gerea pentru portofoliul de la Economie vine în contextul în care liberalul se află la cel de-al treilea mandat de parlamentar, deținând o poziție solidă în Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare, și se bucură și de o vastă experiență politică. ”Andrei este colegul și prietenul meu și împreună am întărit PNL în Arges. Avem mare încredere în el, îl susținem și suntem siguri ca va fi un ministru foarte bun. Pentru noi, faptul ca avem un ministru argeșean la Economie arată încă o dată că PNL Argeș este o filiala puternică, recunoscută pentru valoarea sa. Este cel de-al doilea lider argeșean care ocupă un portofoliu de ministru, primul fiind domnul Mircea Diaconu, la Cultură, înlăturat, mai apoi, pe nedrept. Este rodul muncii depuse în cei patru ani de când suntem la conducerea PNL Argeș. Avem reprezentanți în toate structurile partidului de la nivel național: eu, Andrei Gerea, Mircea Diaconu, care este vicepreședinte, în Biroul Național la tineret, la organizația de femei, la studenți. Sperăm să avem foarte curând un reprezentant liberal argeșean și în Parlamentul European și toate eforturile noastre se îndreaptă în acest sens”, afirmă liderul PNL Argeș, Ion Popa.
Deputatul liberal Andrei Gerea, devenit astăzi ministru al Economiei, se bucură de toată susținerea și aprecierea colegilor din organizația județeană a PNL. Nominalizarea lui Gerea pentru portofoliul de la Economie vine în contextul în care liberalul se află la cel de-al treilea mandat de parlamentar, deținând o poziție solidă în Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare, și se bucură și de o vastă experiență politică. ”Andrei este colegul și prietenul meu și împreună am întărit PNL în Arges. A