Conform unui comunicat de presă al Ministerului Economiei, în procesul de vânzare de concentrat de cupru, cu plata în avans, derulat de Ministerul Economiei și S.C. Cupru Min S.A., până la această dată s-au derulat următoarele etape:
“Publicarea anunțului conținând oferta de vânzare a concentratului de cupru în dată de 05.07.2013, cu termen de depunere a documentelor de participare 19.07.2013; a fost depusă o singură ofertă din partea TRAFIGURA PTE LTD Singapore;
În urma analizei documentelor de participare depuse, comisia a constatat că ofertantul nu a întrunit criteriile de eligibilitate, fapt pentru care a fost eliminat, iar procedura a fost reluată;
Anunțul a fost republicat în dată de 26.07.2013, cu termen de depunere a documentelor care atestă îndeplinirea criteriilor de eligibilitate în dată de 02.09.2013;
Au fost depuse în termen 3 oferte: TRAFIGURA PTE LTD Singapore, GLENCORE INTERNAȚIONAL Elveția și YLDIRIM HOLDING AȘ Turcia;
Criteriile de eligibilitate au fost îndeplinite doar de 2 ofertanți: TRAFIGURA PTE LTD Singapore și YLDIRIM HOLDING AȘ Turcia;
Începând cu data de 19.09.2013, cei doi ofertanți au accesat Camera de date în vederea întocmirii ofertelor preliminare și neangajante care au fost depuse până la data de 07.10.2013;
În prezent sunt în analiza ofertele preliminare și amendamentele la proiectul de contract depuse de către ofertanți;
Procedura în curs prevedea analizarea ofertelor și negocieri cu ofertanții în săptămâna 14-18 octombrie 2013, urmate de licitație cu oferta în plic în saptamana 21-25 octombrie 2013;
Procedura a fost derulată de către comisia de coordonare a restructurării, atragerii de investiții și privatizare a S.C. Cupru Min S.A. și comisia de licitație/ negociere, numite prin Ordinul Ministrului Economiei nr.1539 din 03 iulie 2013.
Daniel Chitoiu, viceprim-ministru