Mesajul a fost trimis. Multumesc!

STUDIU: O mutaţie genetică asociată cu maladia Alzheimer accelerează declinul cerebral

Publicat in Mediafax, joi 17 octombrie 2013 ·

Persoanele purtătoare ale unei mutaţii genetice asociate cu maladia Alzheimer dezvoltă această boală cu trei ani mai devreme faţă de media de vârstă a celorlalţi pacienţi, întrucât, în cazul lor, pierderea celulelor cerebrale este mult mai rapidă, potrivit unui studiu apărut miercuri.

"Nu am constatat niciodată un ritm atât de rapid de distrugere a ţesuturilor din creier precum acela obervat la subiecţii purtători ai variaţiei genetice TREM2", a declarat Paul Thompson, profesor de neurologie şi psihiatrie la University of Southern California din Los Angeles, principalul autor al acestui studiu apărut în revista americană New England Journal of Medicine, informează AFP.

Persoanele sănătoase pierd mai puţin de un procent din materia lor cerebrală pe an. Această pierdere este compensată în parte de o regenerare a neuronilor rezultând din stimularea mintală, a explicat profesorul american.

Simptomele maladiei Alzheimer încep să se manifeste atunci când aproximativ 10% din ţesuturile cerebrale au fost distruse.

"Acesta este primul studiu care a utilizat o scanare a creierului pentru a arăta efectele pe care le are acea variaţie genetică", a adăugat profesorul Thompson.

Această mutaţie, a cărei descoperire a fost anunţată în ianuarie 2013, accelerează pierderea de ţesuturi cerebrale într-un ritm incredibil de rapid. Persoanele purtătoare - aproximativ 1% din populaţia totală - pierd 3% din totalul neuronilor lor în fiecare an.

Autorii studiului au comparat evaluările prin RMN (imagistică prin rezonanţă magnetică) realizate pe 478 de adulţi, cu media de vârstă de 76 de ani, timp de doi ani, în America de Nord. Acest grup era alcătuit din 283 de bărbaţi şi 195 de femei. Aproximativ 100 participanţi aveau maladia Alzheimer, 221 sufereau de tulburări cognitive uşoare şi 157 aveau o sănătate bună.

Purtătorii mutaţiei genetice TREM2

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 6 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 10 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 7 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 12 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 8 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum 4 ore
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 9 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 7 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Vremea

București
acum

19°
dum.

19°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

17°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°