Mesajul a fost trimis. Multumesc!

După dezbaterile din plen, aleşii se vor relaxa la spa: Piscină şi fitness la Senat

Publicat in Puterea, joi 17 octombrie 2013 ·

Palatul Parlamentului ar putea deveni o oază de relaxare pentru oamenii obişnuiţi, dar şi pentru senatori. Secretarul general adjunct al Senatului, Dan Mihalache, a lansat ideea valorificării în mod inedit a unui spaţiu de la subsolul Casei Poporului, care ar fi avut o astfel de destinaţie şi a cărui amenajare s-a făcut în urmă cu mai bine de 10 ani.

“În această clădire sunt cel puţin 2.000 de persoane care lucrează, deci bănuiesc că e o piaţă foarte bună în exterior. Bănuiesc că s-ar putea găsi clienţi. Nu e o chestiune pe care să o opereze Parlamentul, care să necesite investiţii de la Parlament, ci pur şi simplu trebuie găsită o formulă pentru ca lucrurile care s-au investit deja acolo să nu se degradeze”, a spus Mihalache, citat de Mediafax. El a precizat că la acest centru ar putea avea acces oricine care plăteşte un abonament, în condiţiile în care acesta ar fi operat de un investitor privat.

“La subsol există un spaţiu amenajat ca piscină şi spa nu de acum, ci undeva din anii 2000-2000 şi ceva, deci nu e al nostru. Aici sunt două opţiuni: ori îl lăsăm să se degradeze în continuare, ceea ce, după părerea mea, reprezintă bani publici aruncaţi pe fereastră, ori găsim o formulă de a-l externaliza printr-o licitaţie transparentă şi de a face din el un centru care să funcţioneze pe baze comerciale. Subliniez, nu e vorba de un privilegiu, pentru Senat, senatori, ci de un centru care ar putea foarte bine, având şi acces exterior din clădire, să funcţioneze pe baze comerciale şi să aducă bani pentru Parlament”, a insistat Mihalache.

Întrebat dacă va supune aceste propuneri aprobării Biroului Permanent al Senatului, Mihalache a spus: “Vom vedea. Deocamdată testăm piaţa”. El şi-a exprimat speranţa că această idee nu va genera campanii de presă care, prin legarea acestui centru spa de activitatea senatorilor, să ducă la a nu se face un lucru de bun sim

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incident la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea. Un bărbat s-a aruncat pe geam de la etajul 6

Mediafax acum 38 minute
Potrivit IPJ Vâlcea „la data de 11 iunie, în jurul orei 5.00, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Râmnicu Vâlcea au fost sesizaţi prin SNUAU 112 cu privire la faptul că la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea, un bărbat, de 74 de ani, din loc

Soldaţi nord-coreeni au trecut granița în Coreea de Sud. S-au tras mai multe focuri de armă

Ziare.com acum o ora
Soldaţi nord-coreeni au trecut pentru scurt timp duminică frontiera cu Coreea de Sud, ai cărei militari au tras focuri de avertisment, a anunţat marţi Statul Major sud-coreean (JCS), notează AFP. "Soldaţii nord-coreeni care lucrează în interiorul DM

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 - Debutanţi excentrici în Parlamentul European: un pilot de curse, un fost paraşutist, un influencer pe Instagram

News.ro acum 39 minute
În timp ce atenţia s-a concentrat pe câştigurile extremei drepte în alegerile pentru Parlamentul European, unii candidaţi anti-sistem declaraţi, de stânga şi de dreapta, sunt pregătiţi să îşi ocupe locurile la Strasbourg. Reuters a făcut o selecţie

Cod portocaliu de caniculă în 16 judeţe şi în Capitală, pe parcursul zilei de marţi / Temperaturi între 35 şi 37 de grade

G4Media acum 36 minute
Cea mai mare parte a Munteniei, sud-estul Olteniei, partea continentală a Dobrogei şi sudul Moldovei se vor afla sub Cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat până miercuri dimineaţa, potrivit unei avertizări emise de Administraţia N

Decizie incredibilă a unei instanțe: Doi soți au primit ordine de restricție deși locuiesc în aceeași casă

Ziare.com acum 26 minute
Doi soți din localitatea Ciurea, județul Iași, s-au dat reciproc în judecată, fiecare cerând să fie protejat de celălalt. Judecătorii au fost de acord, fără a lămuri însă propriu-zis cine era agresorul și cine era victima. Bărbatul a fost obligat să

Toyota a pierdut peste 15 miliarde de dolari din valoarea sa de piaţă, săptămâna trecută, după ce a fost prinsă falsificând teste de calitate ale vehiculelor

News.ro acum o ora
Acţiunile producătorilor auto japonezi au scăzut semnificativ de când Ministerul Transporturilor din Japonia a descoperit în urmă cu o săptămână folosirea unor date false pentru a certifica anumite modele, luni, transmite CNBC. Acţiunile celui mai m

Covasna: Explozie într-o garsonieră de la etajul întâi al unui bloc din Sfântu Gheorge / O femeie a suferit arsuri de gradul 3 pe 70% din suprafaţa corpului / 25 de persoane s-au evacuat

News.ro acum 8 ore
Pompierii au intervenit, luni seară, după ce s-a produs o explozie într-o garsonieră de la etajul întâi al unui bloc din judeţul Covasna. O femeie de 57 de ani a suferit arsuri de gradul 3 pe 70% din suprafaţa corpului, iar o alta atac de panică. 25

Parlamentul canadian este zguduit de un scandal cu acuzații de trădare la cel mai înalt nivel. A fost deschisă o anchetă publică

Ziare.com acum 45 minute
Guvernul canadian condus de Justin Trudeau, aflat sub presiune de câteva zile, a cedat luni cererilor opoziţiei de extindere a anchetei publice asupra ingerinţelor străine după dezvăluirile referitoare la unii deputaţi sau senatori acuzaţi de trădar

ALEGERI 2024 – Brăila: Primarul comunei Şuţeşti, condamnat pentru proxenetism, reales în funcţie

News.ro acum 9 ore
Primarul comunei Şuţeşti din judeţul Brăila, Costică Dobre, condamnat definitiv pentru proxenetism, fiind acuzat că a racolat fete pe care le-a obligat să se prostitueze în afara ţării, a fost reales la scrutinul din 9 iunie. El a obţinut cel mai ma

Consiliul de Securitate al ONU aprobă propunerea SUA pentru o încetare a focului permanentă în Gaza şi eliberarea ostaticilor. Rusia s-a abţinut de la vot / Reacţia Hamas

HotNews acum 9 ore
Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite a susţinut luni o propunere prezentată de preşedintele Joe Biden pentru o încetare a focului între Israel şi Hamas în Fâşia Gaza şi i-a îndemnat pe militanţii palestinieni să accepte acordul menit să pună

Vremea

București
acum

26°
mar.

21°/34°
mie.

21°/32°
joi

19°/30°
vin.

18°/25°
Iasi
acum

23°
mar.

19°/31°
mie.

16°/23°
joi

15°/22°
vin.

13°/24°
Constanta
acum

24°
mar.

21°/26°
mie.

20°/24°
joi

20°/24°
vin.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

16°/24°
mie.

14°/22°
joi

13°/20°
vin.

13°/22°
Timisoara
acum

22°
mar.

18°/25°
mie.

15°/22°
joi

12°/24°
vin.

14°/25°