După opt ani de ucenicie la clasa de design vestimentar a Danei Voicu şi patru ani de studiat la secţia specială a Liceului de Arte, Violeta Alexandra Marin îşi continuă pasiunea peste mări şi ţări, tocmai în Anglia-Porstmouth, şi o face cu brio!
De curând a început cursurile celui de-al doilea an de studiu al instituţiei de învăţământ Fashion and Textile Design with Enterprise, cu un punctaj foarte mare, aflându-se printre primii studenţi ce pot fi angajaţi deja de orice manager de atelier de creaţie sau vestimentar, direct de pe băncile facultăţii. „Am numai cuvinte de laudă la adresa fostei mele eleve, ce a trecut în anul al doilea al facultăţii cu un punctaj peste media normală, care este 60 de puncte. Alexandra a reuşit 65 de puncte, iar din câte am înţeles de la ea, această valoare o califică exact ca pe un designer, adică poate lucra graţie acestui punctaj oriunde doreşte. Este o mare realizare să ajungi după numai un an de studiu să ai drept de muncă calificată şi mă bucur enorm pentru ea, că se află printre acei studenţi cu această şansă”, a spus fosta profesoară de la Palatul Copiilor, Dana Voicu.
I-a trimis o scrisoare de mulţumire pentru că i-a fost mentor în creaţie vestimentară
Chiar dacă a ajuns în Anglia şi studiază acum cu cei mai buni profesori în materie de design şi textile, Alexandra nu i-a uitat pe cei care au sprijinit-o în idei şi i-au pus pentru prima dată acul în mână şi pensula pe foaie. „Alexandra îndrăgea totul, nu pot spune că avea vreun domeniu favorit. Picta, desena, crea, decupa, tăia, aranja, nu a fost proiect la cerc la care ea să nu ia parte. De curând mi-a trimis şi o scrisoare, a avut o temă în cadrul cursurilor, în care trebuia să îi mulţumească mentorului care i-a descoperit această înclinaţie către design. În ea mi-a spus tot ce i-a plăcut ei să facă la Palat, că a găsit aceeaşi înţelegere şi la facu