Trebuie să spunem dintru început: ne aflăm în faţa unui uimitor dicţionar*), necesar, aşteptat şi util. Care nu putea fi realizat decât de un om cu o profundă acribie şi care s-a mişcat întreaga viaţă în domeniul cinematografiei. Mai mult, a şi publicat numeroase cărţi care au ca temă istoria cinematografului românesc, cum veţi vedea mai departe.
„Lucrarea de faţă, mărturiseşte autorul, se înscrie unui demers de cercetare iniţiat de autor la jumătatea anilor 60, acela de a se crea instrumentele de lucru (a căror necesitate se făcea încă pe atunci resimţită) pentru o Istorie a cinematografului din România, configurat într-un proiect cu patru voleuri: cel dintâi filmografic (concretizat în seriile «Producţia cinematografică din România» şi «Filmat în România»); cel de-al doilea, biofilmografic (lexicoanele «1234 cineaşti români» şi cel de faţă); ultimele două, cronologic şi bibliografic (o «Cronologie a cienmatografului românesc» şi o «Bibliografie a cinematografului în România»), încă în fază de lucru.”
Dicţionarul „Cinematografiştii” cuprinde: numele înscrise pe genericele miilor de filme de toate genurile produse în România şi în afara României de către cineaşti români, pionieri ai cinematografului, tehnicieni, critici şi istorici de film, actori, oameni de artă şi cultură interesaţi de cinema, producători, distribuitori, activişti culturali şi politici implicaţi în cinematografie. Din totalul de aproximativ 10.000 de persoane care au avut de-a face, în decursul vremii, cu cinematograful din România, autorul a ales un număr de 2345. A optat, cum spune, „pentru termenul cinematografist, care continuă să figureze în «Micul dicţionar academic al limbii române »”, deoarece „lumea variată şi specializată a cinematografului de azi are nevoie de un termen generic, pe care îl poate oferi resuscitarea vechiului cinematografist.”
Câteva „chei” suplimen