În ediţia trecută, aminteam despre “Fascinaţia Mării” – un concurs de creaţie literară, organizat sub egida Statului Major al Forţelor Navale. Una dintre laureatele acestui concurs a fost o constănţeancă, o poetă sensibilă, despre care sunt mândră să spun că îmi este prietenă. Chiar şi poeziile noastre s-au împrietenit, fiind cuprinse în volumul colectiv “Tratamente pentru inimă”, volum semnat de şase autori. Dar Ottilia Ardeleanu nu scrie numai poezie, dovadă fiind acest premiu obţinut la secţiunea “Proză”. Unul dintre textele premiate este publicat, acum, în Ziarul Văii Jiului, spre delectarea cititorilor.

De încălţat

Pielea fusese bătută cu forţă. I s-au aplicat diverse tratamente până ce a căpătat culoarea şi moliciunea dorite. Vecinii nu ripostau. Erau obişnuiţi cu pocniturile şi cu mirosul înţepător. Ştiau şi cât o să dureze. Trebăluiau, prinşi de cele ale zilei.

În curând venea iarna, ca o vulpe polară năpârlind pe munţi şi văi. Meşterul dădea zor, familia lui era numeroasă şi destul de flămândă. Cum era de dorit, rafturile amenajate special şi fereastra din camera de la drum aveau să se populeze ca un teritoriu al făgăduinţei, cu obiecte de sezon: bocanci, botine, cizme de diferite dimensiuni şi culori, mănuşi, portofele, genţi, curele, fiecare cu o croială aparte, cu misterul personal.

Oamenii se opreau la mica vitrină şi admirau formele delicate, cu boturi ascuţite, bombate, carâmbii strânşi cu fermoare ori şireturi, scurţi ori lungi, baretele lucrate cu migală, unele înnodate în fundiţe, altele prinse în catarame, capsele, pintenii şi alte accesorii care completau zvelteţea ori dimpotrivă. Unii chiar se hotărau să intre, să atingă aceste lucruri, să le probeze, doar aşa de dragul de a se privi îndelung în oglinda încastrată în lemnul de brad al singurului pilon de susţinere.

Soţia meşterului zâmbea de câte ori