Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO VIDEO 90 de ani de Disney. Vocile care au dat viaţă celor mai cunoscute personaje, de la Mickey Mouse şi Albă ca Zăpada la ursul Baloo şi Mica Sirenă

Publicat in Adevarul, joi 17 octombrie 2013 ·

Ziua de 16 octombrie a marcat aniversarea a 90 de ani de la înfiinţarea uneia dintre cele mai mari companii de producţie cinematografică din lume, The Walt Disney Company. Iniţial a fost fondată ca un mic studio de animaţie de către animatorul şi antreprenorul american Walt Disney, alături de fratele său Roy.

Astăzi, The Walt Disney Company este una dintre cele mai mari companii de producţie de la Hollywood, deţine nouă parcuri Disneyland şi câteva reţele de televiziune, inclusiv ABC. De asemenea, în portofoliul Disney au intrat şi studiourile de animaţie Pixar.

În semn de apreciere pentru contribuţia adusă culturii, Arhivele Walt Disney vor deveni accesibile publicului larg la Muzeul de Ştiinţe şi Industrie din Chicago, acolo unde peste 300 de artefacte vor reflecta nouă decenii de istorie Walt Disney. Vizitatorii pot vedea elemente de recuzită din filme precum „Piraţii din Caraibe“ sau o copie a biroului lui Walt Disney.

Acest inovator al animaţiei rămâne însă cunoscut pentru personajele care au încântat generaţii de copii ani. De la Mickey Mouse, pe care multă lume îl consideră a fi alter-ego-ul său, la Albă-ca-Zăpada, Pinocchio, Cenuşăreasa, Baloo şi Mica Sirenă, cu toţii reprezintă adevărata moştenire a lui Walt Disney. Însă, cine sunt oamenii care au dat glas acestor personaje?

Mickey Mouse

Chiar şi în ziua de astăzi, personajul este sinonim cu numele lui Walt Disney. Pentru aproape 20 de ani, din 1928 când a fost inventat, vocea ascuţită a lui Mickey a fost asigurată de Walt Disney însuşi, dar din anul 1946, atunci când a devenit mult prea preocupat pentru a continua, iar vocea sa de fumător înrăit s-a îngroşat, rolul i-a revenit lui Jimmy MacDonald, şeful departamentului de efecte de sunet. Acesta l-a interpretat pe şoricel între 1947 şi 1977. Cu timpul, Mickey Mouse a devenit unul dintre cel mai uşor recognoscibile personaje de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 7 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Meciul CFR Cluj-Rapid: Marius Şumudică – Per total sunt nemulţumit, pentru că meritam să câştigăm

News.ro acum 56 minute
Marius Şumudică, antrenorul formaţiei Rapid, crede că echipa sa putea câştiga la Cluj şi speră ca giuleştenii să prindă play-off-ul. „Să fiu sincer, pentru că am egalat pe final, sunt mulţumit. Dar per total sunt nemulţumit, pentru că meritam să câş

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 2 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 2 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, 24 noiembrie, la ora 7.00

News.ro acum 3 ore
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se vor deschide duminică, 24 noiembrie 2024, începând cu ora 7:00. AEP le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte preved

În Schengen, dar cu controale la graniţă. Surse bulgare: controalele la frontierele terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare. Excepţie pentru graniţa Bulgaria-Grecia

Mediafax acum 12 ore
Bulgaria şi România urmează să intre în Spaţiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare, notează presa bulgară. Acest acord a fost finalizat la Budapesta. În timp ce contr

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 8 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Hamas spune că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

HotNews acum 2 ore
Hamas a spus că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care arată incidentul şi că, în acest stadiu, „nu poate confirma sa

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 5 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Vremea

București
acum

dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
mie.

2°/4°
Iasi
acum

-1°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/3°
Constanta
acum

dum.

0°/6°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
mie.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-4°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

0°/6°
mie.

3°/5°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°
mie.

2°/7°