21 mai 1990 Draga mea, Ți-am mai scris. Între timp, a mai venit o scrisoare de la tine. De fapt, eu am întârziat mult cu răspunsul la scrisoarea ta anterioară. Sunt mult mai ocupat decât înainte. Chiar m-am gândit că de aceea sunt și plătit cu atâția bani. Sigur, nu-s preocupat de bani, dar constat în continuare cu uimire că nu-s obișnuit cu acest salariu de 5.000 pe lună și că nu știu nici măcar dacă am ce face cu atîția bani. Pentru că iau și pe tot ceea ce public – și am publicat în mod repetat în acest an, prin tot felul de reviste (Vatra, Tomis, Cronica, Convorbiri literare, Timpul, Contrapunct, Hyperion), ca să nu mai vorbesc de cele câteva zeci (cred) de articole de prin ziare. Înainte primeam mult mai puțin pe ce scriam. Dar nu despre asta vreau să-ți vorbesc. Eu oricum îmi doresc altceva, poate că în primul rând un singur lucru: să fiu sănătos. Toate le pot face, dacă nu sunt bolnav. Acum nu sunt, dar mai am zile în care sunt obosit și împrăștiat. Vreau să-mi dozez eforturile, întrucât am multe drumuri de făcut, inclusiv turnee peste graniță. Nu mă grăbesc. Prefer să-i las pe colegii mei consilieri (criticul Cristian Livescu și prozatorul Constantin Munteanu) să plece deocamdată. Eu voi merge, poate, în august, în Franța. Și în Belgia și Olanda e un turneu. O să văd. Tu știi că am dorit mereu să ajung la Paris. Și o să ajung. Dragul meu Luca Pițu a fost deja, s-a întors acum zece zile. Dar nu m-am întâlnit cu el să văd ce dar mi-a adus. Sunt multe de spus. În ultimul timp sunt foarte bucuros că pot cumpăra la Piatra Neamț, de la poștă, reviste străine, germane, franțuzești, englezești. Mi se pare neverosimil. Sigur, nu duc o viață liniștită. Cum tot scriu articole împotriva FSN-ului (posibil focar al neocomunismului!), primesc tot felul de amenințări telefonice prin care mi se spune ca voi fi omorât și alte lucruri din acestea. Poporul român, deh! Dar, mă șt