de Laura BUCIU
17 octombrie 2013 22:43
1 vizualizare
A-A+
Ploaia torenţială care a căzut miercuri noaptea, dar şi viteza prea mare cu care a circulat şoferul unui autoturism BMW au dus la producerea unui accident grav pe DN 1, în zona localităţii Mohu. Doi tineri care se aflau în maşină şi se întorceau spre oraş au fost răniţi, după ce şoferul a călcat pedala de acceleraţie prea tare, a pierdut controlul volanului, iar maşina a derapat şi a început să se învârteasc[ pe şoseaua umedă. Un microbuz care venea din aceeaşi direcţie a izbit maşina din plin, aruncându-o în parapeţii de pe marginea drumului.
Şoferul microbuzului, speriat, a spus că nu îi vine să creadă că a scăpat fără nicio zgârietură. Microbuzul nu era încărcat cu marfă. „Eu mergeam cu duba spre Sibiu şi în faţa mea BMW-ul era în derapaj. Am frânat, s-a oprit cum s-a oprit maşina. O vedeţi acolo. Am impresia că la BMW trage tracţiunea spate şi a intrat pe udul acesta în derapaj, o fi avut viteză”, a spus Ionel Simescu, şoferul microbuzului.
Poliţiştii care au făcut cercetarea la faţa locului spun că BMW-ul circula cu viteză neadaptată la condiţiile de drum. "Din primele cercetări a reieşit faptul că accidentul s-a produs pe fondul neadaptării vitezei de deplasare la condiţiile meteorologice. Avem implicate două autovehicule în acest accident, ambele se deplasau din direcţia Vâlcea spre Sibiu. Primul, marca BMW, a pierdut direcţia de deplasare, a derapat şi a fost lovit de autoutilitara care se deplasa din aceeaşi direcţie de mers. Deocamdată efectuăm cercetări pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor producerii evenimentului rutier”, a declarat Bogdan Male, subinspector Poliţia Rutieră Sibiu.
Cei doi tineri au ajuns în stare gravă la spital, loviţi la cap. „Au ajuns din accident două victime. Din păcate, amândoi tinerii sunt în stare destul de gra