Târgul Internaţional de Mediu - Ecomediu, aflat la ediţia a XI-a, şi-a deschis porţile la Arad. Este un târg care aduce companii din şase ţări, 49 de expozanţi şi 45 de prezentări.
Târgul va fi deschis până pe 18 octombrie. Startul salonului internaţional de mediu a fost dat de preşedintele Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură a judeţului Arad, Gheorghe Seculici, care a salutat amploarea evenimentului de anul acesta:.
„Ediţia din acest an a târgului Ecomediu aduce o creştere semnificativă a numărului de firme expozante, ceea ce dovedeşte o extindere a interesului pentru găsirea de soluţii în problematicile de mediu. Prin organizarea acestor evenimente, Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură a judeţului Arad doreşte să încurajeze iniţiative publice şi private în domeniul ecologic, care să aibă ca principală ţintă implementarea în activităţile economice a tehnologiilor nepoluante, eficiente energetic, care, pe termen mediu şi lung, să ducă la o progres tehnologic şi economic, dar şi la un mediu curat şi sănătos pentru fiecare dintre noi”, a declarat Gheorghe Seculici.
Protecţia apei, aerului şi a solului, aceasta a fost principala temă dezbătută în cadrul conferinţelor internaţionale din prima zi a Târgului Internaţional de Mediu -Ecomediu. Experţi din domeniu au încercat să găsească soluţii sau alternative pentru o viaţă mai sănătoasă. În ceea de-a doua zi a târgului, adică astăzi s-a vorbit despre recuperarea, reciclarea şi/sau sortarea deşeurilor.
Vă mai recomandăm: Un târg al alimentelor sănătoase şi o cursă de ciclism au loc la Chişinău
Literatura română, vedeta Târgului de Carte de la Göteborg