Scopul initial al cercetarii pe care mi-am propus-o cand am plecat din Romania era sa examineze diferentele de valori dintre profesorii, formati in perioada comunista si elevii care nu cunoscusera comunismul. La vremea respectiva lucram in invatamantul secundar. Vedeam cum sub ochii mei cresc tot mai mult diferentele de valori sociale si repere morale dintre profesori si elevi. Ipoteza mea de plecare era ca una din cauzele acestor diferente (insist una, nu si singura) se afla in formarea profesorilor din perioada comunista. De aceea, cercetarea urma sa identifice si sa formuleze intr-un mod cat mai operational posibil solutii de formare continua a profesorilor care sa reduca asemenea diferente. Nu am realizat aceasta cercetare din doua motive. Primul a fost de ordin financiar si logistic: proiectul in care trebuia sa se inscrie cercetarea mea nu  primit finantare. Echipa pe care trebuia sa o integrez, odata ajunsa in Elvetia, nu s-a mai constituit niciodata. Al doilea motiv a fost unul de circumstanta: asa-numita reforma de la Bologna incepuse in Elvetia si erau semne ca se produc schimbari si in Romania. Am considerat ca am o sansa unica sa analizez modul cum o reforma din invatamant se pune in practica in doua tari atat de diferite ca Elvetia si Romania.

Nu am uitat insa problematica initiala pe care, iata, o regasesc, la alt nivel insa, in dialogul tensionat cu privire la comunism si anticomunism care are loc aici, in Contributors, in Adevarul si in Observatorul cultural. Observ aceleasi diferente care cresc tot mai mult intre anticomunistii traditionali – d-l Tismaneanu, d-l Manolescu, d-l Plesu si “anti-anticomunistii” reprezentati de d-na Bianca Burta-Cernat, al carei ultim articol pe aceasta tema a aparut recent in Observatorul cultural (16 octombrie).

Doua intrebari simple imi vin in minte: In ce masura stridenta frictiunilor intelectuale cu pr