Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste o sută de bombe de aviaţie şi proiectile de artilerie, găsite într-un şanţ din Suceava

Publicat in Romania TV, vineri 18 octombrie 2013 ·

Peste o sută de bombe de aviaţie, două de câte 25 de kilograme, şi 11 proiectile de artilerie au fost găsite, vineri, de mai mulţi muncitori care săpau un şanţ în oraşul sucevean Salcea.

Mai mulţi muncitori care executau lucrări de excavare în zona limitrofă oraşului Salcea au descoperit un tub cilindric metalic, informează Mediafax.

Echipa pirotehnică deplasată la faţa locului a stabilit că obiectul găsit este o bombă de aviaţie şi au cercetat zona, fiind descoperite şi alte elemente de muniţie de diferite tipuri, provenind din al doilea război mondial.

Astfel, au fost găsite o sută de bombe de aviaţie de două kilograme, două bombe de aviaţie de câte 25 de kilograme, două proiectile de artilerie de calibru 57 milimetri şi nouă proiectile de artilerie antiaeriană de calibru 25 milimetri.

Şeful ISU Suceava, Dan Hoffman, a declarat că muniţia neexplodată a fost transportată şi depozitată provizoriu, urmând să fie distrusă controlat într-un poligon autorizat.

"A fost o misiune complexă având în vedere cantitatea mare de muniţie neexplodată, iar echipa pirotehnică a acţionat cu profesionalism", a spus Hoffman.

CITEŞTE ŞI INCREDIBIL. Ce au descoperit groparii în cimitirul din Bârlad. Au alertat imediat autorităţile

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de averse în România. Prognoza ANM pentru București

Wall-Street.ro acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o atenţionare Cod galben de ploi şi instabilitate atmosferică, valabilă pe parcursul acestei zile în 13 judeţe. Conform prognozei de specialitate, între orele 10:00 - 23:00, pe raza judeţelo

Ciolacu, despre protestele aparatului de lucru al Guvernului: Susţin că muncesc prea mult pentru 1000 şi ceva de euro pe lună. Cred că putem găsi soluţii pentru structuri de personal mai suple / Ministerele să finalizeze reorganizarea

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a criticat, joi, protestul angajaţilor din aparatul de lucru al Guvernului, el arătând că ”sunt angajaţi care protestează susţinând că muncesc prea mult pentru 1000 şi ceva de euro pe lună”. ”Cred că atât la Guvern, cât şi l

Fostul director adjunct al SRI Florian Coldea, audiat la DNA - FOTO

News.ro acum 12 minute
Fostuldirector adjunct al SRI Florian Coldea este audiat joi, la DNA, ca urmare a unei plângeri depuse de omul de afaceri Cătălin Hideg. Coldea nu a făcut declaraţii la sosire. Anterior, în sediul DNA a intrat fostul şef sl Direcţiei juridice a SRI,

Guvernul aprobă majorarea cu 10% a salariilor unor categorii de bugetari

Press Alert acum o ora
Guvernul aprobă, în ședința de joi, majorarea cu 10%, în două tranșe, a salariilor unor categorii de bugetari, a anunțat premierul Marcel Ciolacu. „Începem prin a rezolva unele inechități existente în rândul personalului bugetar. Aprobăm o majorare

Marcel Ciolacu: Majorăm îndemnizaţiile lunare pentru copiii şi adulţii cu handicap grav, începând cu banii pe luna iunie / Vor beneficia de această măsură circa 390.000 de persoane

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că Executivul majorează îndemnizaţiile lunare pentru copiii şi adulţii cu handicap grav, începând cu banii pe luna iunie şi vor beneficia de această măsură circa 390.000 de persoane. Premierul Marcel Ciolacu

DNA anchetează foştii şefi ai SRI: Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă, în vizorul procurorilor anticorupţie

Mediafax acum 50 minute
•Generalii Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă – la DNA. •În dosar mai este audiat şi avocatul Doru Trăilă, apropiat al lui Dumbravă. •Omul de afaceri Cătălin Hideg a depus denunţ la DNA.

Premierul Marcel Ciolacu, lămuriri despre decontarea unor cheltuieli pentru ochelari: Am plafonat suma la 500 de lei de persoană, după ce unii funcţionari publici s-au gândit că-şi pot deconta ochelari de fiţe, care costă mii de lei

News.ro acum 52 minute
Premierul Marcel Ciolacu a venit, joi, cu lămuriri despre facilitatea dată de Executiv privind decontarea unor cheltuieli pentru ochelari, el arătând că au plafonat suma la 500 de lei de persoană, după ce unii funcţionari publici s-au gândit că-şi p

Atenționare cod galben de descărcări electrice și grindină în mai multe zone ale țării. Cum va fi vremea în Capitală

Ziare.com acum o ora
Atenționare meteorologică cod galben, emisă joi, 23 mai, de către ANM, în care sunt anunțate averse, descărcări electrice și izolat grindină în Banat, Carpaţii Occidentali, vestul Carpaţilor Meridionali, în vestul Transilvaniei şi local în Maramureş

Guvernul validează ajutorul de stat pentru compania TAROM, de aproape 100 de milioane de euro. Ciolacu: Există acum toate condiţiile ca TAROM să ia măsurile necesare pentru a deveni la fel de eficientă

News.ro acum o ora
Guvernul validează în şedinţa de joi ajutorul de stat pentru compania TAROM, de aproape 100 de milioane de euro, premierul Marce Ciolacu declarând că există acum toate condiţiile ca TAROM să ia măsurile necesare pentru a deveni la fel de eficientă.

Palatul Victoria îi râde în nas Rusiei: Planul de a îngenunchia Republica Moldova folosind arma energiei a eşuat

Mediafax acum 50 minute
„O decizie majoră vizează noul pachet de ajutor pentru Republica Moldova, adoptat prin ordonanţă de urgenţă. În primul rând, continuăm exportul de energie, măsură esenţială pentru supravieţuirea economică a fraţilor noştri”, spune Marcel Ciolacu. El

Vremea

București
acum

17°
joi

13°/18°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

27°
joi

13°/27°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

23°
joi

15°/23°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

11°/22°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

17°
joi

14°/20°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

14°/24°