O sculptură care prezintă un soldat al Armatei Roşii violând o femeie însărcinată, expusă recent într-o piaţă din oraşul-port Gdansk (Polonia), a scandalizat deopotrivă polonezii şi ruşii.
A vrut să ilustreze una dintre tragediile celui de-al Doilea Război Mondial, dar şi-a atras critici vehemente atât din partea polonezilor, cât şi a ruşilor. Mai mult, riscă până la doi ani de închisoare pentru instigare la ură. Este cazul artistului Jerzi Bohdan Szumczik (26 de ani), care a conceput o sculptură ce înfăţişează un soldat al Armatei Roşii violând o femeie însărcinată. Opera a fost expusă, doar câteva ore, într-o piaţă din oraşul polonez Gdansk şi a stârnit reacţii negative puternice.
Lucrarea tânărului artist, intitulată „Komm, Frau” („Vino încoace, femeie”), prezintă un soldat, a cărui apartenenţă la Armata Roşia îi este dezvăluită prin aspectul căştii, îngenuncheat între picioarele unei femei însărcinate care stă întinsă pe spate. Soldatul o trage de păr cu mâna stângă, în timp ce cu dreapta îi introduce un pistol în gură.
Lucina Rekovska, purtător de cuvânt al Poliţiei din Gdansk, a declarat, pentru AFP, că o femeie a sunat poliţie în noaptea de sâmbătă spre duminică, manifestându-şi indignarea faţă de expunerea sculpturii. Autorităţile au descoperit că opera fusese amplasată fără niciun fel de autorizaţie şi au îndepărtat-o de îndată. Totodată, o anchetă în care Szumczik este cercetat de instigare la ură rasială a fost demarată.
Ambasadorul rus de la Varşovia, Alexander Alexeiev, s-a declarat „profund indignat” de opera lui Jerzi Bohdan Szumczik, despre care spune că „a întinat prin pseudo-arta sa memoria a 600.000 de ofiţeri sovietici care şi-au dat viaţa în lupta pentru liberatatea şi independenţa Poloniei”, informează „The Moscow Times”. Totodată, diplomatul rus din capitala poloneză a considerat „inadecvată” reacţi