Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lia Ardelean a depus un proiect de hotărâre pentru majorarea subvenţiei la căldură

Publicat in Glasul Aradului, vineri 18 octombrie 2013 ·

Consilierul PC Lia Ardelean a depus un proiect de hotărâre de consiliu pentru reducerea preţului gigacaloriei plătit de arădeni. Mai precis, Lia Ardelean cere majorarea subvenţiei pentru gigacaloria furnizată populaţiei la 25 la sută. Asta, în condiţiile în care între 55 şi 60% dintre locuitorii municipiului se încălzesc în sistem centralizat, iar mulţi dintre ei nu mai pot face faţă facturilor. „Numeroasele solicitări din partea arădenilor care nu mai pot suporta actualul preţ foarte mare al gigacaloriei necesită imperativ reducerea cuantumului acesteia. Costul vieţii zilnice a crescut în permanenţă în ultimii ani, iar Consiliul Local Municipal Arad nu poate să rămână indiferent, trebuie să ţină cont de nivelul de trai al arădenilor în actualul context dificil economico-social. De asemenea, trebuie să ţinem seama de principiul suportabilităţii preţurilor utilităţilor de către consumator, prevăzut de Legea 51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice. După cum se ştie, arădenii racordaţi la sistemul centralizat de încălzire suportă unul dintre cele mai mari niveluri ale cheltuielilor de întreţinere din ţară, fapt ce i-a determinat pe foarte mulţi să recurgă la măsuri radicale, precum neutilizarea efectivă a încălzirii şi a apei calde, fapt ce le afectează drastic nivelul de trai, sănătatea şi, nu în ulti­mul rând, igiena personală”, se arată în expunerea de motive a proiectului iniţiat de Lia Ardelean.

400 de asociaţii au restanţe

Aceasta mai spune că aproximativ 400 de asociaţii de proprietari au restanţe foarte mari, unele chiar fiind în imposibilitate de plată, acestea urmând să intre în sezonul rece cu datorii la CET-H de aproximativ 1,4 milioane lei. „Preţurile mari la energia termică au ca efect direct numeroasele debranşări ale arădeni­lor de la sistemul centralizat de energie termica, fapt ce determină majo­ra­- rea pierderilor la fu

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfântul Petru şi Pavel: peste 495.000 de români îşi serbează sâmbătă onomastica

Mediafax acum 4 ore
Potrivit Direcţiei Generale pentru Evidenţa Persoanelor, peste 495.000 de români poate nume sau derivate din Petru şi Pavel. Cei mai mulţi, 127.370, poartă numele Petru, urmaţi de cei cu numele Paul, 78.535, Petre, 51.065, şi Petrică, 33.975, şi Pav

Lovitură uriașă pentru Biden după prestația slabă de la dezbaterea cu Trump. Cele mai mari publicații americane îi cer retragerea din cursa pentru prezidențiale

Ziare.com acum 2 ore
Cele mai mari trei publicații americane îi cer lui Joe Biden să se retragă din cursa prezidențială. NY Times a scris în mod explicit acest lucru. Ulterior, s-au alăturat echipele redacționale ale Wall Street Journal și Washington Post. Publicațiile

Congres USR - Nicuşor Dan: Rămân partenerul USR-ului în misiunea pe care şi-a stabilit-o / Există un singur cuvânt care defineşte opoziţia la această schimbare şi cuvântul ăla se numeşte PSD / Lupta asta durează

News.ro acum o ora
Nicuşor Dan: Rămân partenerul USR-ului în misiunea pe care şi-a stabilit-o / Există un singur cuvânt care defineşte opoziţia la această schimbare şi cuvântul ăla se numeşte PSD / Lupta asta durează

Accident grav pe o șosea din Timiș. Trei morți, doi răniți

Press Alert acum 4 ore
Foto: Arhivă Grav accident de circulație, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe raza localității timișene Tomnatic. Trei persoane au murit, alte două au fost grav rănite. „În urma apelului primit la 112 din data de 29 iunie 2024, la ora 04:42, am fo

Șase medalii pentru elevii români la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori

Ziare.com acum 26 minute
Elevii români au obținut o medalie de aur și cinci de argint la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori, desfășurată în Antalya (Turcia). Conform Ministerului Educației, cei şase medaliați sunt din Iași, București și Constanța. Medalia de a

Congres extraordinar la USR. Formaţiunea îşi desemnează candidatul la prezidenţiale

Mediafax acum 5 ore
Congresul extraordinar al USR de sâmbătă începe la ora 10.00. În cadrul acestui eveniment, delegaţii partidului vor alege candidatul USR la alegerile prezidenţiale şi membrii unui nou Birou Naţional. Congresul va începe cu un discurs al noului preşe

Scandalul „Panama Papers”, la final. Toți inculpații au fost achitați

Ziare.com acum o ora
Cele 28 de persoane acuzate de spălare de bani și evaziune fiscală în dosarul ”Panama Papers” au scăpat de acuzații. Un tribunal a decis achitarea acestora, deoarece acuzațiile ar fi nefondate. Astfel, Judecătoarea Baloisa Marquinez a achitat 28 de

Botoșani Cinci copii la spital, după ce s-au intoxicat cu ciuperci otrăvitoare culese din pădure

Ziua Constanta acum 3 ore
Cinci copii din județul Botoșani au fost transportați de urgență la spital după ce s-au intoxicat cu ciuperci otrăvitoare culese din pădure. „Prezentau dureri abdominale cu vărsături. Li s-au recoltat analize de laborator, tratament și au fost inter

Iran: Un diplomat al liniei dure şi singurul moderat, în turul doi al alegerilor prezidenţiale

Mediafax acum 27 minute
Votul pentru înlocuirea lui Ebrahim Raisi după decesul acestuia într-un accident de elicopter s-a rezumat la o cursă strânsă între singurul moderat dintr-un grup de patru candidaţi şi protejatul liniei dure a liderului suprem, scrie Reuters. Cu pest

Messi nu va juca sâmbătă pentru Argentina în meciul cu Peru

Mediafax acum 44 minute
Cel care a câştigat de opt ori Balonul de Aur s-a accidentat la coapsă în victoria Argentinei cu 1-0 în faţa Chile. Deşi nu a participat la antrenamentul de joi, rapoartele sugerează că Messi ar putea fi apt pentru meciul Argentinei din sferturile d

Vremea

București
acum

32°
sâm.

21°/33°
dum.

21°/35°
lun.

21°/38°
mar.

21°/36°
Iasi
acum

30°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
mar.

19°/28°
Constanta
acum

32°
sâm.

21°/32°
dum.

22°/27°
lun.

21°/28°
mar.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
sâm.

18°/29°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°
mar.

19°/22°
Timisoara
acum

30°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/36°
lun.

22°/35°
mar.

16°/25°