Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un norvegian de origine somaleză, suspect în cazul atacului terorist din Nairobi, soldat cu peste 60 de morţi

Publicat in Adevarul, vineri 18 octombrie 2013 ·

Poliţia din Norvegia investighează informaţiile potrivit cărora un cetăţean norvegian de origine somaleză se numără printre atacatorii care au sechestrat centrul comercial din Nairobi şi care au ucis cel puţin 67 de oameni. Suspectul se numeşte Hassan Abdi Dhuhulow, un refugiat care a sosit în ţara nordică în urmă cu 14 ani, iar în 2009 a părăsit-o pentru a-şi îndeplini jurământul de loialitate faţă de gruparea teroristă al-Shabab. Cetăţeanul norvegian în vârstă de 23 de ani, de origine somaleză, este bănuit că a contribuit la plănuirea şi punerea în practică a atentatului de la mall-ul WestGate din Nairobi, Kenya. Timp de patru zile centrul comercial a fost sechestrat de atacatori, despre care s-a crezut iniţial că erau între 10 şi 15 terorişti, însă camerele de supraveghere au surprins doar patru indivizi care aveau arme asupra lor.

Atacul a fost revendicat de gruparea al-Shabab, afiliată reţelei teroriste al-Qaeda, Hassan Abdi Dhuhulow este suspectat că ar fi unul dintre membrii al-Shabab şi dintre atacatorii de la WestGate. Agenţia de informaţii din Norvegia, PST, a transmis săptămâna trecută că a trimis ofiţeri în Kenya pentru a verifica informaţiile potrivit cărora refugiatul care a obţinut cetăţenia norvegiană a jucat un rol important în organizarea atacului. Însă nu se ştie dacă vreunul dintre atacatori mai trăieşte, în condiţiile în care autorităţile kenyene încă mai caută corpuri neînsufleţite printre dărâmăturile mall-ului. Generaţia 1.5 Dhuhulow s-a născut în Somalia, însă violenţele din ţara antală l-au forţat pe el şi pe familia lui să caute refugiu în Norvegia, unde au sosit în 1994. Tânărul a părăsit însă ţara adoptivă şi s-a întors în Africa în 2009, potrivit unei rude din Norvegia. „Era destul de extremist, nu i-a plăcut să trăiască în Norvegia”, şi-a maintit domnul Henriksen, unul dintre foştii vecini ai somalezului din oraşul Larvik, unde a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024 În meciul Italia - Albania, s-a marcat cel mai rapid gol din istoria competiției!

Ziua Constanta acum 5 ore
Campioana europeană en-titre, Italia, a debutat cu dreptul la EURO 2024, din Germania, câștigând cu 2-1 meciul cu Albania, din grupa B. Scorul a fost deschis însă de Albania, prin Nedim Bajrami, care a punctat în secunda 24 a partidei, acesta deveni

Eduard Hellvig îl felicită pe fostul său consilier din cadrul SRI George Tuţă: La cum îl ştiu, va fi un primar bun şi încăpăţânat

News.ro acum 13 ore
Fostul director al Serviciului Român de Informaţii (SRI) Eduard Hellvig îl felicită pe fostul său consilier din cadrul instituţiei George Tuţă pentru alegerea ca primar al Sectorului 1. ”La cum îl ştiu, va fi un primar bun şi încăpăţânat”, afirmă el

ALEGERI LOCALE 2024 - Primari: PSD - 35,56%, PNL - 30,27%, AUR - 6,39%, Alianţa Dreapta Unită - 5,49%, UDMR - 4,51% - rezultate parţiale ora 20.00

News.ro acum 6 ore
PSD a obţinut 35,56% din voturile pentru funcţiile de primar la alegerile de duminica trecută, fiind urmat de PNL cu 30,27%, AUR - 6,39%, Alianţa Dreapta Unită - 5,49%, UDMR - 4,51%, arată rezultatele parţiale comunicate, sâmbătă seară, de Biroul El

Simona Halep a revenit pe teren la Cluj, în cadrul Sports Festival: “De-acum vorbim numai despre bine, despre bucuria de a juca tenis. Mă gândesc la revenire, nu la retragere” - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Fostul lider WTA Simona Halep a revenit pe teren, sâmbătă, la Cluj-Napoca, ea jucând în cadrul Sports Festival, alături de alte staruri ale tenisului mondial. Halep le-a mulţumit celor din public pentru susţinerea arătată mai ales în perioada în car

Turist olandez găsit mort pe o insulă grecească. Serie de dispariții misterioase pe trei insule

Ziare.com acum 7 ore
Turistul olandez mort a fost găsit a fost găsit sâmbătă dimineaţa, pe insula Samos, în estul Greciei, a anunţat presa locală. El este ultimul turist găsit decedat dintr-o serie de cazuri recente în care turişti din insulele greceşti au murit sau au

Proteste de amploare ar putea avea loc în Franţa faţă de ascensiunea extremiştilor

Mediafax acum 12 ore
Marşuri de amploare ar trebui să aibă loc sâmbătă în marile oraşe din Franţa. Este vorba despre proteste faţă de ascensiunea extremei dreapta la alegerile europarlamentare. Organizatorii estimează că pe străzi vor ieşi sute de mii de oameni.

MAE: Autorităţile române nu permit participarea delegaţiilor Rusiei şi Belarusului la Adunarea Parlamentară a OSCE, care se va desfăşura în România

News.ro acum 13 ore
Autorităţile române nu permit participarea delegaţiilor Rusiei şi Belarusului la sesiunea anuală a Adunării Parlamentare a OSCE, care se va desfăşura în România, între 29 iunie şi 3 iulie, anunţă Ministerul Afacerilor Externe (MAE). ”Decizia părţii

Alegeri prezidenţiale în SUA: Biden şi Trump s-au pus de acord asupra regulilor pentru prima lor dezbatere

News.ro acum 10 ore
O oră şi jumătate de dezbatere fără public şi microfoane care pot fi închise pentru a asigura respectarea timpului de vorbire: regulile primei dezbateri de campanie dintre Joe Biden şi Donald Trump, care va avea loc în 27 iunie, au fost făcute publi

Vicepreşedinta SUA a anunţat un ajutor de 1,5 miliarde de dolari pentru Ucraina, la summitul pentru pace din Elveţia

News.ro acum 13 ore
Vicepreşedinta Statelor Unite Kamala Harris a anunţat un ajutor de peste 1,5 miliarde de dolari destinat Ucrainei, parţial pentru sectorul energetic şi situaţia sa umanitară, ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina, transmite Reuters. Anunţul a fost

Suedia afirmă că un avion militar rusesc a încălcat spaţiul aerian. Ministrul suedez de Externe: Mişcarea, „inacceptabilă”

Mediafax acum 10 ore
Incidentul a avut loc la est de insula Gotland din Marea Baltică, au anunţat sâmbătă forţele armate ale ţării nordice, relatează agenţia Reuters. Ministrul suedez de externe, Tobias Billstrom, a calificat drept „inacceptabilă" încălcarea spaţiului a

Vremea

București
acum

19°
dum.

18°/31°
lun.

20°/34°
mar.

22°/34°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

16°
dum.

15°/26°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

19°/32°
Constanta
acum

15°
dum.

15°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

12°/25°
lun.

14°/25°
mar.

15°/27°
mie.

17°/29°
Timisoara
acum

14°
dum.

14°/29°
lun.

16°/29°
mar.

17°/31°
mie.

19°/34°