Când eram băiet, nu cutreieram păduri ca Luceafărul literaturii românești, ci jucam shootere cretine cu mult sânge și povești tâmpițele-amuzante, complet nerecomandate pentru vârsta pe care o aveam atunci. Poate că n-o fi la fel de interesant ca atunci când îți imaginezi că pipăi crăiese diafane sub un tei din mijlocul codrului strămoșesc, dar eu unul mă distram de minune ciuruind demoni cu arme pe care nici Eminescu în cea mai nasoală criză de sifilis nu și le-ar fi imaginat.

Acum e 2013, am crescut și o dată cu mine s-au făcut și shooterele serioase. Mă rog, se vor serioase, dar eu dacă mai împușc măcar un turban supărat pe America o să încep să scriu la rubrica asta numai despre jocuri cu Barbie și ponei. Noroc cu dezvoltatorii independenți, care-și permit să facă ce vor ei. E și normal când n-au investitori isterici în spate care vor banu’ gros, dacă se poate la cinci minute după ce au început programatorii să scrie primele linii de cod la motorul grafic în care îi vei salva curul Unchiului Sam pentru a ‘nșpea oară pe anul ăsta.

„Shadow Warrior“ este exact genul de joc care-și amintește că, din când în când, vrei să te distrezi fără să te gândești la geopolitică, teroriști și eterna armă nucleară care cade, a dracului, numai în mâinile cui nu trebuie. Totul în producția asta e calat pe râsete și acțiune de filme din categoria B, de-alea cu colegul Chuck Norris care dărâmă zece nătăfleți cu un singur picior în gură.

Sub sloganul „vino cu o katană la o bătaie cu pistoale!“, „Shadow Warrior“ te pune în rolul mercenarului Lo Wang (știți ce înseamnă „wang“ în engleză, nu?), un chinezo-japonez care trebuie să salveze lumea de niște demoni urâți puși pe năzdrăvănii sângeroase. Este vorba un remake după un joc din ’97 cu același nume și cu același erou principal. Ai la dispoziție o varietate mare de arme, de la shuriken la lansatoare de rachete