Nicolai Tand, unul dintre membrii juriului de la la concursul „Top Chef“, care începe la Antena 1, din 21 octombrie, are parte de o iubire ca-n filme. Frumoasa lui soţie, Monica Balaj, a renunţat la Paris şi la cariera de model internaţional şi a revenit în ţară.
„Am fost plecaţi în Franţa mulţi ani, şi eu, şi Monica. Vreo 13 ani. Ea e model, a lucrat prin toată lumea, a stat la Tokio, la Osaka, luni de zile, a fost imaginea pentru Air Grecia, un an de zile. Amândoi suntem din Maramureş“, a povestit Nicolai
„Ea a fost căsătorită cu un francez, eu cu o franţuzoaică. Ne-am întors în România, dar şi acum ne lipseşte Franţa. Pentru că noi am fost unii dintre românii care s-au dus să se integreze în Franţa. Nu doar să trăiască un pic acolo, să facă bani şi să ne întoarcă acasă. Şi ne-am integrat foarte bine. Eu m-am întors primul. Ea s-a întors pentru mine, deşi nici nu voia să audă de România. Cred că e cea mai mare dovadă de iubire. A renunţat la tot ce avea acolo pentru mine“, a mărturisit el.