Preşedintele Traian Băsescu a vorbit, vineri, într-o emisiune realizată de Evenimentul Zilei, despre exploatarea gazelor de şist. USL-ului "i s-a întors minciuna în cap", a spus Băsescu, acuzându-i că au fost cumpăraţi, schimbându-şi punctul de vedere faţă de exploatări.
"Nu mi-am schimbat punctele de vedere faţă de ce susţineam în timpul guvernării Boc. Faptul că sunt într-o rezervă de exprimare e pentru că nu-mi dau seama cât de puternică va fi falia în societate în perioada următoare. Ce ştiu cert e că România are nevoie să-şio relanseze industrii, una fiind mineritul care vizează metalele. Asta îl susţin de câţiva ani. Nu trebuie să mai facem exploatări cu companii de stat, ci cu companii private, iar statul să-şi asigure dreptul de a fi cel care cumpără. Dacă statul vrea să cumpere tot aurul de la Roşia Montană, trebuie să poată să-l cumpere pe tot. Nu mai văd statul făcând investiţii pentru utilaje pentru exploatarea modernă. Povestea asta să facem noi exploatare este depăşită", a spus Băsescu.
Totodată, Băsescu a susţinut că, prin schimbarea atitudinii faţă de exploatări, USL dă dovadă că a fost cumpărată.
Citeste mai mult pe REALITATEA.NET
Preşedintele Traian Băsescu a vorbit, vineri, într-o emisiune realizată de Evenimentul Zilei, despre exploatarea gazelor de şist. USL-ului "i s-a întors minciuna în cap", a spus Băsescu, acuzându-i că au fost cumpăraţi, schimbându-şi punctul de vedere faţă de exploatări.
"Nu mi-am schimbat punctele de vedere faţă de ce susţineam în timpul guvernării Boc. Faptul că sunt într-o rezervă de exprimare e pentru că nu-mi dau seama cât de puternică va fi falia în societate în perioada următoare. Ce ştiu cert e că România are nevoie să-şio relanseze industrii, una fiind mineritul care vizează metalele. Asta îl susţin de câţiva ani. Nu trebuie să mai facem exploatări cu companii de stat, ci c