Autorităţile din Filipine încearcă să recupereze, prin intermediul unui proces în justiţie, un tablou de Claude Monet, estimat la 32 de milioane de dolari, care a fost furat din colecţia de artă a fostei prime doamne a acestui stat, Imelda Marcos.
Vilma Bautista, o fostă asistentă a Imeldei Marcos, a vândut deja acest tablou, cumpărat în trecut de fosta primă doamnă din Filipine şi de soţul ei, fostul preşedinte Ferdinand Marcos, iar autorităţile din acest stat încearcă să recupereze tabloul printr-un proces care a debutat miercuri la New York, informează huffingtonpost.com.
Vilma Bautista este acuzată că a vândut fraudulos tabloul - care face parte din celebra colecţie de lucrări "Les Nymphéas" pictate de pictorul impresionist francez Claude Monet - şi că a făcut comerţ ilegal cu alte picturi de valoare, despre care avocaţii acuzării spun că nu avea niciun drept să le vândă.
Tabloul a dispărut în 1986, când Ferdinand Marcos a fost înlăturat de la putere, şi a ajuns în proprietatea acuzatei. Acuzarea susţine că opera de artă face parte din averea despre care statul filipinez afirmă că a fost achiziţionată de familia Marcos cu banii poporului său.
"Acest caz este despre lăcomie şi fraudă", a declarat procurorul districtual din Manhattan, Garett Lynch.
Apărarea spune că Vilma Bautista a crezut că Imelda Marcos a deţinut în mod legal acele tablouri şi că acuzata avea dreptul de a le vinde în numele ei. Vilma Bautista este "doar un intermediar prins în lupta care durează de decenii dintre statul filipinez şi foştii conducători ai săi", a declarat avocata apărării, Susan Hoffinger.
"Această luptă nu trebuie dusă aici, în Curtea de Justiţie din Manhattan", a adăugat ea.
După ce a condus Filipine cu o mână de fier vreme de două decenii, Ferdinand Marcos a fost forţat de o revoltă populară să se exileze în Hawaii. A murit după t