Ideologizarea – distorsionarea pe coordonate nonştiinţifice a istoriei României – este o realitate indisputabilă. Procesul nu s-a desfăşurat, însă, numai în perioada comunistă, ci de-a lungul întregii istorii moderne a României, o istorie prea rar şi tocmai de aceea neconvingător disociată de obiectivele politice ale momentului. Acesta este, consider, cel mai important mesaj (şi totodată un semnal de alarmă) pe care lucrarea profesorului Victor Neumann îl aduce în prim-plan.

Grupînd o serie de eseuri care sintetizează pertinent preocupările ştiinţifice ale domniei sale de pînă în prezent, Essays on Romanian Intellectual History este o lucrare bine documentată, scrisă captivant şi accesibil tocmai pentru a atrage atenţia asupra unor probleme structurale ale istoriografiei româneşti, care rezonează, fără doar şi poate, în actualitatea socială şi politică a ţării. Ideile sînt expuse clar şi concis; soluţiile propuse, la fel. O metodă relativ insolită în cercetarea istorică şi în general umanistă din România, unde metaforele, neologismele şi acrobaţiile terminologice cu iz poetic ţin de obicei locul formulării ipotezelor, argumentelor şi mizelor, în absenţa cărora orice demers ştiinţific îşi pierde consistenţa, eludînd presupoziţiile de la care se revendică şi obiectivele pe care şi le propune. Iar asta se întîmplă, din păcate, nu numai din cauza calităţii îndoielnice a eforturilor intelectuale ale cercetătorului, ci şi – poate chiar mai des – din cauza subordonării politice a protagoniştilor principalului tip de discurs istoric şi politologic, cel conservator. Aşa cum observa Michael Shafir în introducerea volumului coordonat de Sorin Adam Matei şi Mona Momescu, Idolii Forului. De ce o clasă de mijloc a spiritului e de preferat „elitei“ intelectualilot publici (Editura Corint, Bucureşti, 2010, p. 20), genul acesta de intelectuali, pe lîngă faptul că ren