Am aterizat după miezul nopţii, aşa că după ce am coborât din autocarul care ne-a adus de la Aeroportul Luton la Londra, am mers pe jos câteva sute de metri la o oră la care nu am mai circulat de mult în România. Eram într-un cartier liniştit din zona Golders Green, luminat şi cu destui trecători pentru ceasul acela.
Nu ne-a ieşit în cale niciun câine, nici n-am auzit vreunul lătrând, în schimb când am mers să ne culcăm, trăgând uşa peretelui de sticlă care separa dormitorul de micuţa grădină a locuinţei, Crina şi Ovidiu ne-au atras atenţia că s-ar putea să fim privite de afară de veveriţe, uneori chiar şi de o vulpe. Cât am stat acolo, vulpea n-a apărut niciodată, în schimb câte o veveriţă ne saluta matinal, fluturându-şi coada fumurie printre tufele de trandafir şi măceş şi căţărându-se şerpuitor pe trunchiul copacilor bătrâni din fundul grădinii.
Veveriţe prietenoase, gata să-ţi ia miezul de nucă din palmă, aveam să întâlnim pretutindeni în zonele verzi, dar primele de care ne-am apropiat au fost cele din Hyde Park, unde ne-am retras după ce supunându-ne obiceiului locului am urmărit fastuoasa schimbare a gărzii la Palatul Buckingham - acolo unde, la ora acestor rânduri, pe un şevalet, a fost expus certificatul de naştere al prinţului de Cambridge, strănepotul reginei Elisabeta, al treilea la succesiunea tronului. Când am traversat, am observat la semafor, în acord cu poliţia călare, un ,,ochi” în plus, cu o interdicţie şi o permisiune în plus, şi pentru cai. Nu am întâlnit vorbitorii de unii singuri la tribună care au adăugat celebritate locului, însă orice biscuit din mâinile privitorilor atrăgea, ca şi veveriţele, zeci de lebede, raţe şi gâşte la malul unui lac uriaş, pe care circulau alene tot soiul de ambarcaţiuni. Chemate de edificii, de instituţii emblematice, sălbăticia (cu siguranţă, controlată, întreţinută, dar nu mai puţin fermecă