Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cea mai nouă prioritatea a unităţii de combatere a terorismului din FBI

Publicat in Adevarul, duminică 20 octombrie 2013 ·

FBI a stabilit ca unitatea sa combatere a terorismului să înceapă o anchetă după ce au avut loc mai multe incidente privind direcţionarea razelor laser spre avioane care soseau la New York, informează AFP.

FBI a precizat într-un comunicat emis vineri că incidentele care pot orbi piloţii sunt în creştere cu 17% faţă de anul trecut.

Ultimele incidente de acest gen au avut loc marţea trecută. Primul a fost în jurul orei locale 19.30, când asupra unui zbor al companiei regionale Shuttle America au fost îndreptate raze laser verzi în momentele în care avea loc decolarea sa pe aeroportul La Guardia. Incidentul, care nu a dus la rănirea niciunui persoane, s-a produs la aproape 10 kilometri de pista de aterizare, razele laser venind din cartierul Bronx.

Al doilea incident a avut loc trei ore mai târziu. Un avion privat a menţionat că o rază laser venind din Queens le-a produs probleme la aproximativ trei kilometri de La Guardia. Reprezentanţii FBI au declarat că o asemenea rază laser poate „orbi pilotul şi echipa sa temporar sau permanent”, aceştia cerând ajutorul populaţiei civile pentru a găsii autorii incidentelor.

„Mai mulţi piloţi ai liniilor comerciale au fost afectaţi în acest an (n.r. – de razele laser)”, au adăugat cei din FBI.

„FBI-ul cere tuturor persoanelor care au informaţii despre aceste incidente periculoase să ne anunţe”, a precizat responsabilul biroului din New York, George Venizelos. De asemenea, serviciul american oferă recompense pentru informaţii care pot duce la arestarea vinovaţilor.

În Statele Unite este interzis să îndrepţi razele de laser înspre avioane, aceste acte fiind pasibile de închisoare şi amenzi de până la 11.000 de dolari.

Unitatea de combatere a terorismului a FBI responsabilă de această anchetă este formată din aproape 50 de agenţi locali şi federali.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 6 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 2 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, 24 noiembrie, la ora 7.00

News.ro acum 2 ore
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se vor deschide duminică, 24 noiembrie 2024, începând cu ora 7:00. AEP le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte preved

Hamas spune că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

HotNews acum o ora
Hamas a spus că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care arată incidentul şi că, în acest stadiu, „nu poate confirma sa

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 7 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

În Schengen, dar cu controale la graniţă. Surse bulgare: controalele la frontierele terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare. Excepţie pentru graniţa Bulgaria-Grecia

Mediafax acum 11 ore
Bulgaria şi România urmează să intre în Spaţiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare, notează presa bulgară. Acest acord a fost finalizat la Budapesta. În timp ce contr

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum o ora
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 5 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Premierul de la Chișinău, mesaj mobilizator pentru românii din Moldova. De ce îi îndeamnă „să meargă neapărat” la vot

HotNews acum 51 minute
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe alegătorii care deţin şi cetăţenia română, aflați în Republica Moldova, să participe activ și să-și exercite „neapărat” dreptul de vot în cadrul alegerilor prezidenţiale din țara no

Vremea

București
acum

sâm.

1°/7°
dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

0°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

2°/16°
dum.

1°/6°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-4°
sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

-0°
sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°