Tinerii care acum postează ce le trece prin cap pe internet, jignesc pe cine vor ei şi preaslăvesc vremurile de fericită dictatură a lui Burebista, Vlad Ţepeş şi Ceauşescu ar trebui să ştie cine a fost Gheorghe Ursu. Şi cum un om poate fi asasinat de Statul al cărui cetăţean este pentru vina de a-şi posta convingerile intime în jurnalul personal, fără expunere publică.

Turnătoria strămoşească, perfecţionată până la sublim în timpurile fanariote, a dus la moarte personaje ilustre ale istoriei româneşti. Doar că atunci călăii soseau din afară, cu firmane de la sultan sau împuterniciri împărăteşti. Asasinarea inginerului Ursu a venit de la fraţii lui de cetăţenie, începând cu binevoitoarea colegă care l-a turnat pentru jurnal şi până la criminalii cu epoleţi, aprigi executanţi de ordine şi apărători ai Patriei de agresiunea malefică a notiţelor casnice. Pentru că nu-i plăceau Ceauşescu, politica economică a Statului şi privaţiunile rezultate de aici, Gheorghe Ursu a fost bătut în arest ca pentru erezii cosmologice pe timpurile Inchiziţiei. Moartea lui a eliberat naţiunea de pericolul năprasnic al imaginii personale în oglinda hârtiei ascunse de ochii autorităţilor. Lumea a fost mai bună după plecarea lui, iar făptuitorii s-au felicitat pentru vigilenţă şi onorarea datoriei faţă de ţară.

Poate că tinerii de care am făcut pomenire la început cred că astea sunt simple poveşti, ei fiind liberi azi să şi-o bage în cine, unde şi cum vor ei, fără oprelişti. Au fost însă vremuri când ascultatul radioului fără autorizaţie era un delict şi când ligheanele pe casă în rol de Antene aduceau ochilor noştri mirifica lumină TV bulgărească. Toate astea s-au dus în amintire sau uitare prin moartea altor tineri în decembrie ’89; lovitură de stat sau nu, revoluţie, răscoală, complot capitalist sau al Marelui Frate socialist, nu definiţia evenimentelor i-a scos pe cei împuşc