Respingerea fermă a degenerării manifestaţiilor publice în acte de violenţe nu trebuie confundată cu aprobarea comportamentului lui Daniel Barbu în timpul evenimentului în care a fost implicat, la finalul săptămânii trecute.

Autorii actului de vandalizare a maşinii ministrului sunt până în momentul de faţă neidentificaţi. Avem în schimb declaraţia, postată pe Facebook, a membrilor mişcării ”Uniţi Salvăm”, participanţi la protestul de la Club A, adversari ai proiectului Roşia Montana, care resping orice implicare a lor în cele întâmplate: nu au provocat şi nu s-au dedat la acte de violenţă, cum n-au făcut-o niciodată până acum în toate manifestările publice desfăşurate; incidentele au fost declanşate de un număr de instigatori străini de ei, care au intrat în Club în timpul desfăşării dezbaterii, au scandat ”Vrem cultură, nu cianură” şi ”Ieşi afară, javră ordinară” şi, la ieşirea din Club, au bătut cu palmele în maşina ministerială.

Ideea unei provocări, a unei diversiuni care să diabolizeze o mişcare de protest de o durată şi de o amploare fără precedent şi să legitimeze de acum orice intervenţie în forţă a instituţiilor responsabile cu păstrarea ordinii publice nu trebuie respinsă cu uşurinţă. Vrem să credem că ancheta se va desfăşura cu celeritate şi corectitudine şi vinovaţii reali vor fi identificaţi şi vor da socoteală pentru faptele lor.

Dar ar fi o eroare să vorbim despre agresiune, fără să aruncăm o privire şi asupra ”victimei”: Daniel Barbu. Primul ministru al Culturii în această ţară, şi probabil în orice ţară civilizată din lume, care refuză să accepte punctul de vedere al celui mai înalt for ştiinţific: Academia; care ignoră şi aruncă în ridicol expertizele Asociaţiilor de specialişti, din ţară şi din străinătate; care apără până la identificare (”Ministrul culturii Gold Corporation”) interesele unui investitor străin, pe care chiar par