Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Steaua are meci foarte greu în Liga Campionilor: Basel merge ceas în Elveţia

Publicat in Adevarul, duminică 20 octombrie 2013 ·

Zero puncte, zero goluri marcate, şapte primite. Acesta este bilanţul Stelei după primele două meciuri din Liga Campionilor, în care Schalke şi Chelsea au surclasat campioana României.

Şansele de calificare în primăvara competiţiei sunt în mare măsură compromise şi s-ar putea nărui definitiv în cazul în care Steaua nu reuşeşte să câştige. Aparent, FC Basel e cel mai accesibil adversar, dar elveţienii au bătut Chelsea chiar la Londra, 2-1 în prima etapă. În cel de-al doilea meci din grupă, Basel a pierdut acasă cu Schalke, scor 0-1. Formaţia antrenată de Murat Yakin domină competiţia internă, fiind în Elveţia cam ce este Steaua în Liga 1. Adică e lider în clasament şi nu prea are adversar. Sâmbătă, Frei şi compania au bătut la pas pe St. Gallen, ocupanta locului trei în Swiss Super League. S-a terminat 3-0 la capătul unui meci în care Fabian Frei şi Marco Streller au fost cei mai buni de pe teren. Cei doi au înscris câte un gol, tabloul marcatorilor fiind completat de internaţionalul Xhaka, care reuşise un super-gol săptămâna trecută la echipa naţională.

Basel este o echipă care are în lot foarte mulţi elveţieni, dar şi destui străini aduşi de prin toate colţurile lumii. Cea mai exotică prezenţă este cea a atacantului Kwang Ryonk Pak, care joacă pentru naţionala Coreei de Nord. Acesta nu este însă titular, în primul 11 fiind doar trei străini: mijlocaşul argentinian Delgado, fundaşul bulgar Ivanov şi mijlocaşul ivorian Serey Die.

22.000 de bilete s-au vândut pentru meciul cu FC Basel

Steaua -FC Basel se joacă marţi, de la ora 21.45, în direct pe Digisport, Dolcesport şi TVR 1

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 10 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 9 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 9 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 9 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 7 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 9 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 8 ore
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 8 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Barcelona vrea să elimine închirierea apartamentelor pentru turişti până în 2029

G4Media acum 9 ore
Barcelona vrea să pună capăt închirierii apartamentelor turistice până în 2029 pentru a facilita accesul la locuinţe pentru rezidenţi, a anunţat vineri primarul acestui oraş din nord-estul Spaniei, care găzduieşte anual milioane de turişti, transmit

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum 10 ore
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Vremea

București
acum

20°
sâm.

20°/35°
dum.

19°/37°
lun.

21°/35°
mar.

19°/32°
Iasi
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/28°
lun.

19°/25°
mar.

16°/25°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/27°
Timisoara
acum

21°
sâm.

21°/38°
dum.

19°/32°
lun.

19°/31°
mar.

15°/32°