În noiembrie 2014, musai să-şi ia catrafusele, liota de stipendiaţi consilieri şi să plece. Putea, dacă ar fi avut simţul realităţii şi un dram de demnitate, s-o facă mai devreme, după ce a fost demis de 88 la sută dintre votanţii de la referendum sau din iarna lui 2012, când revoltaţii din pieţe îi spuneau „Mitocane, lasă-ne!”. Unuia ca Băsescu nu poţi să-i ceri ce n-are. Are însă, cu prisosinţă, altceva: o ură oarbă şi neîmpăcată împotriva poporului care nu-l mai iubeşte şi la care nu se mai poate întoarce în veci, ură împotriva tuturor celor din ţara asta, care nu-i mai suportă mojiciile, învrăjbirile, potlogăriile politice, electorale, hoţiile, ipocrizia cu care tot încearcă să se dea incoruptibil, apărătorul independenţei justiţiei, arhanghel al dreptăţii, tocmai el, cel cu dosare grele de corupţie puse la naftalină de gaşca sa de procurori şi judecători cu funcţii în care dumnealui i-a înscăunat fără scrupule. Pentru ei s-a tocmit, în baza pactului de coabitare, ca să şi-i conserve la DNA, în speranţa că, după ce-şi va pierde imunitatea, aceştia să-l apere de trimiterea în faţa justiţiei pentru mătrăşirea flotei, pentru tunurile imobiliare cu alde Căşuneanu şi Popoviciu, pentru vila din Mihăileanu, pentru voturile arvunite cu PDL spre alegerea EBEI ca demnitar al României în Parlamentul European.
Nu ştim şi nici nu ne mai interesează ce va face providenţialul de la Cotroceni după expirarea mandatului. Alaltăieri, hăhăia că şi l-ar mai prelungi măcar cu două luni, cele în care a stat suspendat în garajul lui Onaca, de unde ameninţa „Păi, nu e bine, domnu’ chestor, nu e bine!” şi agita demagogic „Flacăra democraţiei”. Într-o vreme zicea că o să se întoarcă la flotă, pentru că are brevet de căpitan de vapor. Flota însă nu mai este, a sabordat-o dumnealui ca titular la Transporturi, lăsând o gaură de 300 de milioane de dolari, pe care fidelul fost