Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Simona Halep: A fost un an incredibil pentru mine, mă simt extraordinar

Publicat in Romania TV, duminică 20 octombrie 2013 ·

Jucătoarea Simona Halep a declarat, duminică, după ce a câştigat, la Moscova, al cincilea său titlu WTA, că 2013 a fost un an incredibil pentru ea şi că este foarte mulţumită de felul în care joacă în prezent, dar a subliniat că mai are lucruri de îmbunătăţit, informează wtatennis.com.

"A fost frumos. Le mulţumesc tuturor celor care m-au susţinut. Poate că Sam era obosită, pentru că a câştigat la Osaka, săptămâna trecută, iar eu după Asia am avut aproximativ zece zile pauză, din cauza unei accidentări la umăr. Însă m-am recuperat bine, iar acum mă simt bine, iar prestaţia mea a fost foarte bună în această săptămână. Poate am fost puţin mai odihnită astăzi. Am jucat mai agresiv în acest an, lovind mingea foarte puternic, şi m-am concentrat mult mai bine pe fiecare punct. Mai am lucruri de îmbunătăţit, dar voi lucra la acestea în pauza competiţională. Sunt foarte mulţumită de felul în care joc acum. A fost un an incredibil pentru mine. Am câştigat cinci titluri. Mă simt extraordinar", a spus Halep, care este devansată în topul jucătoarelor cu cele mai multe trofee câştigate în acest an doar de liderul mondial Serena Williams (10 titluri), scrie Mediafax.

Întrebată despre faptul că jucătoarele române sunt în prezent mai bine cotate decât jucătorii din România, Halep a răspuns: "Da, avem multe fete în Top 100. Nu ştiu de ce. Pur şi simplu suntem nişte luptătoare, ne place să muncim mult şi participăm la mai multe turnee decât băieţii. Nu pot să spun de ce nu avem băieţi - la juniori ei joacă bine, însă în circuitul ATP nu prea. Însă sper că situaţia se va îmbunătăţi".

Potrivit wtatennis.com, după victoria de duminică, Simona Halep a urcat pe locul doi în topul româncelor cu cele mai multe titluri WTA, singura care o devansează fiind Virginia Ruzici, cu 12 trofee.

Adversara Simonei Halep în finala de la Moscova, Samantha Stosur, a declarat că româ

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Hamas lansează un atac cu rachete spre zona Tel Avivului

Mediafax acum 24 minute
Aripa armată a Hamas, Brigăzile al-Qassam, a declarat că a lansat duminică un atac cu o „rachetă mare” asupra Tel Avivului, în timp în centrul capitalei Israelului sună alarmele, avertizând asupra unor posibile rachete. Într-o declaraţie publicată d

Iohannis, despre românii din Diaspora: au căpătat o voce care se face tot mai bine auzită

Mediafax acum 2 ore
Începând din 2015, România celebrează în fiecare an Ziua Românilor de Pretutindeni în ultima duminică din luna mai. Această zi este dedicată tuturor românilor, dar mai ales celor care trăiesc în afara graniţelor. „Oriunde ne-am afla, sărbătorim acea

Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit. Ea avea 60 de ani

News.ro acum o ora
Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit duminică dimineaţă, a anunţat clubul Poli Timişoara.

Zelenski îi cheamă pe Biden și Xi să conducă summitul de pace de luna viitoare. Putin a refuzat să participe

Ziare.com acum o ora
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a transmis duminică, 26 mai, o invitație către liderii din Statele Unite Și China de a participa la summitul de pace din Elveția, programat pentru mijlocul lunii iunie. Rusia nu se află printre cele 160 de

UPDATE - Persoană dispărută în zona masivului Vâlcan, căutată cu drone aeriene şi subacvatice de către salvamontiştii din Gorj/ Aceasta a fost găsită decedată

News.ro acum 2 ore
O persoană a fost dată dispărută în zona submontană a masivului Vâlcan, iar salvamontiştii din judeţul Gorj au pornit căutările cu drone atât aeriene, cât şi subacvatice. Persoana a fost găsită decedată, căzută într-o râpă.

Biden reiterează la ceremonia de absolvire de la West Point că nu trimite militari în Ucraina şi laudă leadershipul american în lume, Putin, un ”tiran brutal”, NATO ”mai puternică ca niciodată”

News.ro acum o ora
Preşedintele american Joe Biden îşi reiterează ”hotărârea” de a nu trimite militari americani în Ucraina şi laudă leadershipul american în lume, în plină campanie electorală, răspunzând astfel implicit unor acuzaţii de slăbiciune ale rivalului său r

Arbitra Stephanie Frappart, escortată de poliţie după finala Cupei Greciei - Deciziile care au încins spiritele

HotNews acum 2 ore
Arbitra Stephanie Frappart a fost escortată de poliţie la ieşirea de pe teren, după ce a acordat trei cartonașe roșii în timpul finalei Cupei Greciei dintre Panathinaikos Atena și Aris Salonic, scor final 1-0. Stephanie Frappart la CM Qatar 2022 - P

Înscrierea la creșă sau la grădiniță începe luni

Ziua Constanta acum 2 ore
Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima etapă, potrivit metodologiei şi calendarului elaborate de Ministerul Sănătăţii. Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima e

India Mai multe persoane, dintre care patru copii, au murit într-un incendiu izbucnit într-un parc de distracţii

Ziua Constanta acum 5 ore
Douăzeci şi şapte de persoane, dintre care patru copii, au murit într-un incendiu care a izbucnit sâmbătă într-un parc de distracţii din vestul Indiei, conform unui nou bilanţ al poliţiei, relatează France Presse. "Am confirmat moartea a 27 de perso

Ce spune judecătoarea care l-a condamnat la 10 ani de închisoare pe Dan Voiculescu despre decizia de vineri de suspendare a recuperării prejudiciului

HotNews acum 2 ore
Decizia luată vineri de Tribunalul București privind suspendarea recuperării prejudiciului în dosarul de corupție al lui Dan Voiculescu reprezintă „un semnal manifest al disoluţiei Statului de Drept în România”, spune Camelia Bogdan, judecătoare car

Vremea

București
acum

25°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/21°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

27°
dum.

12°/27°
lun.

11°/18°
mar.

12°/22°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

23°
dum.

15°/23°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

11°/26°
lun.

11°/19°
mar.

12°/19°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

26°
dum.

13°/26°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/23°