Un preţ corect, dacă aşa ceva e posibil atunci când sunt tranzacţionate mărfuri, valori mobiliare ori imobile, îl stabileşte piaţa. O piaţă funcţională, desigur, cu reguli bune, cu instituţii eficiente şi cu criterii sănătoase.

Criteriile luate în calcul, mai cu seamă, au un rol de primă-mărime. Un expert englez, solicitat să evalueze o vilă în România, într-o zonă rezidenţială, a propus un preţ de pornire ce i-a şocat pe cei interesaţi. Un preţ mult mai mare decât stabiliseră evaluatorii români. Văzând mirarea celor de faţă, a motivat: „Eu am judecat ca la noi, în Anglia. Vila e într-adevăr degradată, dar poate fi renovată şi modernizată în mai puţin de un an. Va arăta ca nouă. Pomii din curte însă au crescut în 70 de ani. Ei urcă preţul”. La noi, în schimb, unde piaţa lasă deseori lucrurile la voia întâmplării şi a capriciilor, se ajunge uşor la preţuri aberante pentru case cu curţi sterpe.

Normal ar fi ca şi atunci când se vând companii… pomii din curte să determine preţul. Pomii din curte? Întocmai! Vreau să spun: sursele de competitivitate. Plecând de la fondul de comerţ: prestigiul firmei, clientela, maniera de a-şi onora contractele. De aici ar trebui să înceapă orice evaluare. Urmând climatul economic: stabilitatea sau instabilitatea financiară, forţa sau slăbiciunea în înfruntarea concurenţei, calitatea personalului, indicatorii de performanţă. Plus calitatea mediului de afaceri din zonă, că doar o companie nu poate funcţiona în singurătate.

E adevărat, „miresele frumoase” deja s-au măritat. Dar statul, căci grija lui o avem acum, n-a rămas numai cu pietrele din casă. Sunt încă multe partide bune. Important e ca tranzacţiile să fie corecte. Poate că multe dintre companiile statului nu vor putea fi privatizate repede. Unele, care produc pagube mari, în împrejurarea că sunt şi degradate şi n-au nici copaci puternici în curte, vor