Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doi tineri aşteaptă 100.000 de euro din comerţul online cu haine aduse din SUA

Publicat in Ziarul Financiar, duminică 20 octombrie 2013 · ·

Bogdan Chiruţă şi Tudor Balaban, doi tineri antreprenori care până de curând lucrau în Romtelecom, au investit aproximativ 500 de dolari într-o idee care până la finalul anului le-ar putea aduce venituri de 100.000 de euro. Bazele afacerii au fost puse încă din 2008, când cei doi au început să comande haine din SUA pentru ei şi alţi prieteni, însă abia în 2011 şi-au deschis propriul magazin online cu haine aduse din America.

WikiZF: Profilul companiei Romtelecom

Boutique Mall, afacerea celor doi, „a fost o idee foarte naturală, care a răspuns nevoilor personale, aşa că am început businessul acesta. Practic, nu găseam hainele pe care ni le doream în ţară“, explică Tudor Balaban, la care Chiruţă adaugă că „aveam un card de credit de la o bancă din America, pentru că nu toţi furnizează în Europa, din Statele Unite, şi am început să ne luăm în scop personal, apoi pentru prieteni şi, ulterior, ne-am dat seama că e loc de mult mai mult“.

Iniţial, cei doi se aprovizionau de pe mai multe site-uri şi de la mai mulţi furnizori din Statele Unite, însă în prezent ei colaborează numai cu unul sau doi furnizori mari, de la care aduc cele peste 140.000 de produse listate pe site.

„Profitul a venit din primul an, dar am reinvestit tot bugetul şi în momentul de faţă ne propunem să depăşim venituri de 100.000 de euro până la sfârşitul anului. Anul trecut, tot bugetul s-a dus pe publicitate şi alte investiţii. Mai mult decât salariile noastre şi ale colegilor noştri nu a fost scos din firmă“, spune Chiruţă.

Echipa din spatele site-ului numără 10 oameni în prezent, însă cei doi antreprenori intenţionează să mărească numărul de angajaţi şi să dezvolte afacerea şi spre alte modele de business, însă tot în online.

Citiţi continuarea articolului aici

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Fina

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 4 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 3 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 5 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 6 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum o ora
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 7 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Vizita lui Nicușor Dan în SUA. Diaconescu: „Există o invitație oficială din partea lui Trump”

HotNews acum 4 ore
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pe securitate națională și șef al Cancelariei președintelui, a afirmat, la Digi24, că Donald Trump a transmis o invitație oficială pentru Nicușor Dan să facă o vizită în Statele Unite. Deocamdată, data viz

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum o ora
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 5 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Vremea

București
acum

23°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

23°
lun.

20°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
joi

21°/34°
Constanta
acum

21°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

18°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
joi

18°/33°
Timisoara
acum

23°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°
joi

25°/38°