Tribunalul Bihor s-a pronunţat, luni, în cazul lui Florin Sfăt *foto stânga), tânărul de 27 ani din Husasău de Tinca împuşcat moral în cap, în luna martie, în apropierea fondului de vânătoare Oşand, de un braconier.
Ucigaşul tânărului, orădeanul Marinel Bacter (medalion, dreapta), trimis în judecată pentru omor calificat, braconaj şi deţinere fără drept de armă neletală, a fost condamnat la 15 ani de închisoare.
Totodată, judecătorul Ovidiu Musta, cel care a analizat dosarul, a admis în parte pretenţiile civile formulate de 5 dintre membrii familiei victimei, obligându-l pe criminal să le achite câte 40.000 euro cu titlu de daune morale.
Cel de-al doilea braconier care a participat la partida de vânătoare, Gheorghe Dulău, trimis în judecată pentru braconaj şi favorizarea infractorului, a fost achitat pentru favorizarea infractorului, pe considerentul că faptei de care este acuzat îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii. Acesta a fost condamnat, însă, pentru acuzaţia de braconaj, la 3 ani de închisoare cu executare.
De asemenea, magistratul a dispus confiscarea armelor deţinute de cei doi şi obligarea lor la câte 2.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Sentinţa nu este definitivă, părţile având termen de 10 zile ca s-o atace, prin apel care se va judeca la Curtea de Apel Oradea.
Marinel Bacter şi Gheorghe Dulău au fost trimişi în judecată pe 16 mai, Bacter în stare de arest preventiv, iar cel de-al doilea, în stare de libertate, pentru uciderea tânărului de 27 ani din Husasău de Tinca. Florin Sfăt i-a surprins în timp ce braconau şi a vrut să-i reclame chiar şi după ce au încercat să-i ofere bani.
Tânărul a fost împuşcat în cap de Marinel Bacter, cu o puşcă de vânătoare, iar ca să nu fie descoperit, criminalul a luat apoi telefonul mobil de lângă cadavru.
Citiţi despre cum l-a executa