Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Halep îi calcă pe urme Virginiei Ruzici. Victoria de la Moscova a propulsat-o în topul celor mai bune jucătoare de tenis din istoria României

Publicat in Adevarul, luni 21 octombrie 2013 ·

Halep a câştigat la Moscova al cincelea trofeu din carieră, dar mai are mult până s-o ajungă pe celebra Virginia Ruzici, una dintre cele mai prolifice jucătoare de tenis din istoria României.

Simona Halep a avut un an 2013 de excepţie, reuşind să câştige cinci titluri WTA şi având o ascensiune fulminantă în ierarhia celor mai bune jucătoare de tenis din lume. Românca a câştigat turneele de la Nurnberg, Hertongebosch, Budapesta, New-Haven şi Moscova, succese care au urcat-o până pe poziţia a 14-a în acest top, deşi la începutul anului se afla abia în primele 50 de locuri.

De altfel, Halep (22 de ani) a crescut constant în joc din 2010 încoace, când a jucat şi prima sa finală a unui turneu WTA, în Portugalia, la Fes. În 2011 şi 2012 Simona a reuşit de două ori să intre în top 50 mondial, jucând alte două finale, de asemenea pierdute (în 2011 tot la Fes, iar în 2012 la Bruxelles). Graţie evoluţiilor sale din ce în ce mai sigure, talentului desăvârşit şi ambiţiei de fier, Halep a crescut cu fiecare meci disputat, devenit o jucătoare din ce în ce mai vizibilă în tenisul feminin.

Anul de graţie a fost, însă, 2013, aducând consacrarea compatrioatei noastre şi propulsând-o până pe locul 14 mondial datorită celor cinci turnee câştigate. Dacă privim asupra palmaresului Simonei, la vârsta de 22 de ani ea are 185 de meciuri câştigate până în prezent şi 112 eşecuri. Chiar dacă în turneele de peste an străluceşte, nu a reuşit până acum să rupă gura târgului la un turneu de Grand Slam.

Cel mai bun rezultat la un Grand Slam a fost obţinut în 2011, atunci când a ajuns până în turul 3 de la Australian Open. Rezultatele obţinute la celalalte turnee de Grand Slam: Australian Open tur 3 (2011), Roland Garros tur 2 (2011), Wimbledon tur 2 (2011,2013), US Open tur 2 (2011,2012).

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum 20 minute
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 7 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 3 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 3 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 9 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

În Schengen, dar cu controale la graniţă. Surse bulgare: controalele la frontierele terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare. Excepţie pentru graniţa Bulgaria-Grecia

Mediafax acum 12 ore
Bulgaria şi România urmează să intre în Spaţiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare, notează presa bulgară. Acest acord a fost finalizat la Budapesta. În timp ce contr

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 6 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 4 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Hamas spune că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

HotNews acum 2 ore
Hamas a spus că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care arată incidentul şi că, în acest stadiu, „nu poate confirma sa

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, 24 noiembrie, la ora 7.00

News.ro acum 3 ore
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se vor deschide duminică, 24 noiembrie 2024, începând cu ora 7:00. AEP le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte preved

Vremea

București
acum

dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
mie.

2°/4°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

-0°/3°
Constanta
acum

dum.

0°/6°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
mie.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-4°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

0°/6°
mie.

3°/5°
Timisoara
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°
mie.

2°/7°